Articolul 9 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Documentele care atestă dreptul de procurare, deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării

(1) Permisul de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecţionar, permisul de transportare, permisul de transfer, certificatul de deţinător se eliberează de către serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne şi/sau, după caz, de către organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are domiciliul.

(2) Condiţiile, procedura de eliberare a atestatului de colecţionar se stabilesc prin norme aprobate de Guvern.

(3) Titularul documentelor prevăzute la alin. (1) este obligat să anunţe organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul în termen de 10 zile de la data la care au intervenit orice fel de schimbări ce necesită modificări corespunzătoare în conţinutul documentului.

(4) Sustragerea documentelor prevăzute la alin. (1) se declară de către posesorul acestora, în termen de 24 de ore de la constatare, la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială s-a făcut constatarea, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliţie care le-a eliberat.

(5) Eliberarea unui nou document în locul celui declarat pierdut ori sustras se face numai după ce titularul prezintă dovada publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a unui anunţ privind pierderea sau sustragerea documentului.

(6) În cazul declarării pierderii, sustragerii sau distrugerii în străinătate a permisului de armă sau a permisului de transportare a acesteia, în care sînt înscrise armele şi muniţiile cu care titularul a ieşit de pe teritoriul Republicii Moldova, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau la oficiul consular al Republicii Moldova din ţara unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Ministerul Afacerilor Interne situaţia legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverinţă în care se înscriu datele de identificare a acestuia, tipul, marca, seria şi numărul armelor. În cazul lipsei reprezentanţelor Republicii Moldova, adresarea se face la organul de poliţie din statul unde s-a produs evenimentul.

(7) Adeverinţa prevăzută la alin. (6) acordă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova armele înscrise în ea. La intrarea în ţară, armele se reţin de către organele Serviciului Vamal pînă la prezentarea permisului de armă.

Art 9 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului