Articolul 42 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Obligaţiile persoanelor juridice autorizate să deţină şi să folosească arme şi muniţii

Persoanele juridice autorizate să procure, să deţină şi să folosească arme şi muniţii au următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în perioada stabilită la autorităţile prevăzute la art. 32 pentru vizarea permiselor indicate la art. 39 alin. (2);

b) să anunţe, cu cel puţin 10 zile înainte, schimbarea sediului la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială este situat noul sediu pentru efectuarea menţiunilor respective în permis;

c) să anunţe autorităţile prevăzute la art. 32 despre pierderea, sustragerea sau distrugerea autorizaţiei în 24 de ore de la constatarea evenimentului;

d) în cazul în care încetează să activeze, să comunice acest fapt, în termen de 10 zile, autorităţilor prevăzute la art. 32;

e) să prezinte, în termen de 10 zile, autorităţilor prevăzute la art. 32 documentele care dovedesc procurarea sau, după caz, înstrăinarea armelor şi a muniţiilor pentru efectuarea menţiunilor respective în permis.

Art 42 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului