Articolul 59 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Obligaţiile armurierilor licenţiaţi să desfăşoare operaţiuni de import şi de comercializare a armelor şi a muniţiilor

(1) Armurierii licenţiaţi să desfăşoare operaţiuni de import şi de comercializare a armelor şi a muniţiilor au următoarele obligaţii:

a) să introducă în circuitul comercial numai armele şi muniţiile care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 48 alin. (1) şi (2);

b) să comercializeze armele şi muniţiile numai persoanelor fizice şi juridice autorizate să le procure, în baza actelor de identitate prezentate în original, iar în cazul armelor cu ţeavă ghintuită – numai după prezentarea la organul de poliţie competent a fiecărei arme cu ţeavă ghintuită, împreună cu cîte 3 cartuşe de calibrul fiecărei arme, pentru efectuarea tragerii experimentale şi a înregistrării proiectilelor şi a tuburilor de cartuşe (trase experimental) în evidenţele operative ale Ministerului Afacerilor Interne. Efectuarea tragerii experimentale se atestă prin proces-verbal – pentru persoane juridice şi prin certificat – pentru persoane fizice;

c) să procure arme şi muniţii numai de la persoane juridice străine sau din Republica Moldova autorizate să desfăşoare asemenea operaţiuni, precum şi de la persoane fizice care le deţin şi le înstrăinează în condiţii de legalitate;

d) să instituie registre de evidentă a operaţiunilor cu arme şi cu muniţii conform modelelor aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, care au regim special şi care se înregistrează la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne, şi să le prezinte la control poliţiştilor special desemnaţi;

e) să prezinte la control organelor de poliţie abilitate documentele de efectuare a operaţiunilor cu arme şi cu muniţii, precum şi documentele în baza cărora au comercializat arme;

f) să prezinte lunar organului de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială persoana fizică îşi are domiciliul sau persoana juridică îşi are sediul listele celor care au procurat arme letale şi neletale, precum şi datele de identificare a acestor arme, iar în cazul armelor cu ţeavă ghintuită, să comunice şi serviciilor Ministerului Afacerilor Interne abilitate cu gestionarea Registrului de stat al armelor şi cu înregistrarea şi evidenţa operativă a proiectilului şi a tubului-martor (transexperimental);

g) să asigure condiţiile de securitate deplină a armelor şi a muniţiilor aflate în gestiune, astfel încît cumpărătorii sau vizitatorii să nu aibă posibilitatea de a lua o armă din rastel sau din raft;

h) să înscrie în permisul de procurare, eliberat de organele de poliţie şi prezentat de către cumpărător, datele necesare de identificare a armei vîndute şi poziţia din registrul de evidenţă a armelor depuse spre vînzare;

i) să elibereze deponentului o dovadă de primire a armelor şi a muniţiilor, iar după vînzare – o copie de pe factură;

j) să anunţe imediat organul de poliţie cînd constată că armele primite în consignaţie de la persoane fizice şi juridice prezintă modificări vizibile sau alte caracteristici decît cele originale;

k) să solicite avizul poliţiei pentru persoanele angajate să efectueze operaţiuni cu arme şi cu muniţii.

(2) Registrele prevăzute la alin. (1) lit. d) se păstrează de către armurieri timp de 10 ani şi trebuie să cuprindă datele necesare de identificare a fiecărei arme, respectiv: tipul, marca, modelul, calibrul, conţinutul marcajului, precum şi datele de identificare a furnizorului şi a destinatarului fiecărei operaţiuni. După expirarea termenului de 10 ani, registrele se depun spre arhivare la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne.

(3) În vederea desfăşurării operaţiunilor comerciale de import de arme şi de muniţii, în condiţiile prezentei legi, armurierii au obligaţia să solicite în prealabil serviciului abilitat al Ministerului Afacerilor Interne permis de procurare şi permis de transport, iar la export şi reexport – permis de transfer.

(4) Permisul de procurare şi permisul de transport la import, precum şi permisul de transfer la export şi reexport se acordă individual, pentru fiecare operaţiune şi numai pentru tipul, marca şi cantităţile de arme şi de muniţii care fac obiectul fiecărei operaţiuni. Termenul de valabilitate a permiselor este de 12 luni de la data de acordare. Neefectuarea în termen a operaţiunii pentru care s-a acordat permisul, indiferent de motiv, conduce la anularea permisului.

(5) Pentru efectuarea operaţiunilor de import, export, reexport şi de tranzit al armelor şi al muniţiilor aferente prevăzute în Nomenclatorul mărfurilor strategice supuse controlului, armurierii au obligaţia să solicite în prealabil, în condiţiile prezentei legi, autorizaţie corespunzătoare la Comisia interdepartamentală de control asupra exportului, reexportului, importului şi a tranzitului de mărfuri strategice.

(6) Persoana juridică, în termen de 30 de zile de la efectuarea importului, exportului sau a reexportului, trebuie să depună la autoritatea prevăzută la alin. (3) documentele în a căror bază s-a efectuat operaţiunea.

(7) Schimbarea de către armurieri a destinaţiei armelor sau a muniţiei procurate în condiţiile prezentei legi se face cu autorizarea autorităţii prevăzute la alin. (3).

Art 59 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului