Articolul 44 din Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova. Condiţiile privind procurarea, deţinerea, dotarea personalului, precum şi portul şi folosirea armelor şi a muniţiilor pentru paza proprie a persoanelor juridice de drept privat care nu sînt în subordinea sau în coordonarea unor instituţii publice

(1) Persoanele juridice de drept privat care nu sînt în subordinea sau în coordonarea unei instituţii publice şi care îşi asigură pază proprie în condiţiile legii pot fi autorizate, la cerere, să procure, să deţină şi să folosească pentru activităţile de pază proprie numai arme neletale scurte şi muniţii aferente.

(2) Persoanelor juridice menţionate la alin. (1) din prezentul articol se aplică în mod corespunzător şi prevederile art. 33 alin. (3) şi ale art. 3437 în ceea ce priveşte condiţiile în care acestea pot păstra şi dota personalul angajat cu arme şi muniţii aferente destinate pentru pază proprie, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile în care persoanele dotate cu arme aparţinînd acestor persoane juridice le pot purta şi folosi.

Art 44 Legea Privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №130 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului