Articolul 1 din Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova. Domeniul de aplicare a legii

(1) Prezenta lege stabileşte modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni, drepturile şi obligaţiile acţionarilor, ale membrilor organelor de conducere şi ale altor persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii, asigură apărarea drepturilor şi intereselor legale ale creditorilor şi acţionarilor acestor societăţi.

(2) Sub incidenţa prezentei legi se află societăţile pe acţiuni înfiinţate sau care sînt în proces de înfiinţare în Republica Moldova, dacă prezenta lege sau alte acte legislative nu prevăd altfel.

(3) Particularităţile înfiinţării, dizolvării (lichidării) şi statutului juridic al societăţilor pe acţiuni la privatizarea patrimoniului întreprinderilor de stat şi municipale sînt stabilite de prezenta lege şi de legislaţia cu privire la privatizare.

(4) Particularităţile înfiinţării, dizolvării (lichidării) şi statutului juridic al societăţilor pe acţiuni în domeniul activităţii bancare, investiţionale, bursiere şi de asigurări sînt stabilite de alte acte legislative.

Art 1 Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1134 din 02.04.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului