Articolul 60 din Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova. Exercitarea dreptului de vot

(1) La adunarea generală a acţionarilor, votul poate fi deschis sau secret. La adunările generale ţinute prin corespondenţă, prin mijloace electronice sau sub formă mixtă, votul va fi numai deschis.

(2) Hotărârile adunării generale a acționarilor se adoptă:

a) cu două treimi din voturile reprezentate la adunare, în cazul chestiunilor ce țin de competența sa exclusivă, cu excepția cazului prevăzut la lit. c);

b) prin vot cumulativ, la alegerea consiliului societății conform prevederilor statutului;

c) cu două treimi din numărul total al acțiunilor cu drept de vot aflate în circulație ale societății, în cazul în care se decide introducerea în statutul unei societăți ale cărei valori mobiliare nu se tranzacționează pe piața reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare a prevederilor privind aplicarea modului de tranzacționare a valorilor mobiliare potrivit art. 12 alin. (9);

d) cu mai mult de jumătate din voturile reprezentate la adunare, în cazul hotărârilor asupra celorlalte chestiuni examinate la adunarea generală a acționarilor.

(3) Pentru luarea hotărîrilor asupra unor chestiuni referitoare la activitatea societăţii, statutul acesteia poate prevedea cote mai mari de voturi decît cele stabilite la alin.(2).

(4) La adunarea generală a acţionarilor, votarea se face după principiul “o acţiune cu drept de vot – un vot”, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege.

(5) Asupra fiecărei chestiuni puse la vot la adunarea generală, acţionarul care deţine acţiuni cu drept de vot poate vota ori “pentru”, ori “împotrivă.”

(6) Voturile acţionarilor care nu vor fi exprimate nici în una din variantele de votare prevăzute la alin.(5) se vor considera voturi exprimate “împotrivă”.

(7) Acţionarul are dreptul să voteze numai cu acel număr de acţiuni care nu depăşeşte limita stabilită de prezenta lege, de legislaţia privind piaţa de capital sau de altă legislaţie.

(8) Persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţii, precum şi reprezentanţii lor, care deţin acţiunile ei şi/sau reprezintă alţi acţionari ai societăţii, sînt în drept să participe la adunarea generală a acţionarilor, în modul prevăzut la art.85 alin.(9) şi (11), cînd la vot se pun următoarele chestiuni:

a) stabilirea cuantumului retribuţiei muncii acestor persoane cu funcţii de răspundere, remuneraţiilor şi compensărilor lor;

b) tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a acestor persoane;

c) alegerea (numirea) membrilor comisiei de cenzori a societăţii.

(9) Dacă acţionarul a votat împotriva hotărîrii luate, el are dreptul să-şi exprime opinia separată care se va anexa la procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau se va reflecta în el.

Art 60 Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1134 din 02.04.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului