Articolul 63 din Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova. Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor

(1) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se întocmeşte în termen de până la 10 zile de la închiderea adunării generale, în cel puţin două exemplare. Fiecare exemplar al procesului-verbal va fi semnat de preşedintele şi de secretarul adunării generale ale căror semnături se autentifică de membrii comisiei de cenzori în exerciţiu sau se legalizează de notar.

(2) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor va cuprinde:

a) data, ora şi locul ţinerii adunării generale;

b) numărul total de acţiuni cu drept de vot ale societăţii;

c) numărul de voturi care au fost reprezentate la adunarea generală;

d) numele şi prenumele preşedintelui şi secretarului adunării generale;

e) ordinea de zi;

f) tezele principale ale cuvîntărilor pe marginea ordinii de zi, cu indicarea numelor şi prenumelor vorbitorilor;

g) rezultatul votului şi hotărîrile luate;

h) anexele la procesul-verbal.

(3) La procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se anexează:

a) decizia consiliului societăţii privind convocarea adunării generale;

b) lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală şi care au participat la ea, precum şi documentele sau copiile autentificate ale acestor documente ce confirmă împuternicirile reprezentanţilor acţionarilor;

c) textul informaţiei despre ţinerea adunării generale aduse la cunoştinţa acţionarilor şi textul buletinului de vot;

d) materialele pentru ordinea de zi a adunării generale;

e) procesul-verbal privind rezultatul votului;

f) textele cuvîntărilor şi opiniile separate ale acţionarilor;

g) alte documente prevăzute de hotărîrea adunării generale a acţionarilor.

Art 63 Legea Privind societăţile pe acţiuni în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1134 din 02.04.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului