Articolul 14 din Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova. Preambalarea, ambalarea şi etichetarea (marcarea)

(1) Produsele alimentare trebuie să fie preambalate şi ambalate astfel încît să se asigure menţinerea cantităţii, calităţii şi inofensivităţii lor la depozitare, transportare şi distribuire.

(2) La preambalarea, ambalarea şi etichetarea produselor alimentare, agenţii economici din sectorul alimentar vor respecta cerinţele reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile.

(3) Pentru preambalarea şi ambalarea produselor alimentare se vor utiliza materiale care corespund reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile, care nu elimină în produsele alimentare componenţi ce prezintă pericol pentru sănătatea omului, care asigură păstrarea proprietăţilor produsului, care sînt reciclabile ori pot fi valorificate şi nimicite fără a prejudicia mediul, potrivit legislaţiei în vigoare.

(4) Etichetarea, publicitatea şi prezentarea produselor alimentare, inclusiv forma acestora, aspectul sau ambalajul, materialele utilizate la preambalare şi la ambalare, modul în care sînt prezentate şi mediul în care sînt fabricate, precum şi informaţiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie să inducă în eroare consumatorul.

(5) Etichetarea produselor alimentare va oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, veritabile şi uşor de comparat, care să le permită acestora să-şi aleagă produsul alimentar corespunzător exigenţelor şi posibilităţilor lor financiare, să cunoască eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi, pentru a nu fi induşi în eroare.

(6) Eticheta trebuie să fie amplasată astfel încît să nu poată fi separată de recipient şi informaţia de pe ea să nu poată fi ştearsă.

(7) Eticheta trebuie să conţină, în mod obligatoriu, informaţiile prevăzute de reglementările în domeniul alimentar aplicabile, inclusiv:

a) denumirea sub care este comercializat produsul alimentar;

b) lista ingredientelor;

c) cantitatea netă, volumul;

d) data fabricării şi termenul de valabilitate;

e) condiţiile de păstrare;

f) instrucţiunile de folosire;

g) denumirea şi adresa producătorului şi/sau a importatorului, distribuitorului;

h) date privind identificarea lotului;

i) denumirea ţării de origine;

j) alte informaţii specifice.

(8) Informaţia de pe eticheta produselor alimentare va fi amplasată la loc vizibil, astfel încît, în condiţii obişnuite de cumpărare şi utilizare, consumatorul să o poată citi şi înţelege.

(9) Se interzice prelungirea termenului de valabilitate al produselor alimentare, inclusiv prin reetichetare sau reambalare.

(10) La etichetarea produselor alimentare nu se admit inscripţii:

a) care atribuie sau prin care se sugerează că produsul alimentar are proprietăţi de profilaxie sau de tratament al unor maladii la om, cu excepţia cazurilor cînd aceste proprietăţi au fost demonstrate sau confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;

b) care induc în eroare consumatorul prin indicarea unor informaţii false privind proprietăţile, originea, identitatea, particularităţile, compoziţia, valabilitatea, modul de producere şi de utilizare a produsului alimentar, altele decît cele naturale.

(11) Interdicţiile specificate la alin.(10) se referă şi la publicitatea produselor alimentare.

(12) Se interzice distribuirea sub orice formă a produselor alimentare etichetate incorect.

(13) Etichetarea produselor alimentare tratate cu radiaţii ionizante se face prin înscrierea pe etichetă a menţiunii “Tratat cu radiaţii ionizante”.

(14) Etichetarea produselor alimentare provenite din organisme modificate genetic se face prin înscrierea pe etichetă a menţiunii: “Produs alimentar modificat genetic” sau “Produs alimentar obţinut din organisme modificate genetic”.

(15) Etichetele produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială şi ale suplimentelor alimentare vor conţine o informaţie suplimentară privind proprietăţile şi caracteristicile lor.

(16) Etichetele produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială pentru sugari sau copiii mici nu vor conţine informaţii care să împiedice sau să defavorizeze alimentaţia la sîn.

(17) Etichetele suplimentelor alimentare, etalarea şi publicitatea lor nu le vor atribui proprietăţi profilactice, de tratament şi nici nu vor invoca aceste proprietăţi.

(18) Informația promoţională şi de publicitate pentru produsele nerecomandate preşcolarilor şi elevilor trebuie să evite caracterul atractiv pentru copii şi să nu-i vizeze pe aceştia.

Art 14 Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №78 din 18.03.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului