Articolul 13 din Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova. Elaborarea şi organizarea procesului de producţie

(1) La elaborarea tipurilor noi de produse alimentare şi de materiale în contact cu produsele alimentare şi/sau a proceselor tehnologice noi de producere şi distribuire a lor, agenţii economici din sectorul alimentar sînt obligaţi să argumenteze exigenţele privind inofensivitatea acestor produse şi materiale, privind preambalarea, ambalarea, etichetarea, menţinerea inofensivităţii la producerea şi distribuirea lor, să elaboreze programe de control al inofensivităţii în procesul de producţie, metode de investigare, să stabilească termenul de valabilitate al produselor alimentare şi al materialelor în contact cu produsele alimentare. Termenul de valabilitate este stabilit de producător, pe răspunderea acestuia, sau în colaborare cu instituţii de cercetare, după testări prealabile, cu respectarea termenului de valabilitate maxim admis prin autorizarea organului de stat de supraveghere a sănătăţii publice.

(2) Indicii de calitate şi de inofensivitate ai tipurilor noi de produse alimentare şi de materiale în contact cu produsele alimentare, cerinţele referitoare la ambalarea şi etichetarea acestora, condiţiile de producere şi de distribuire, programele de control al inofensivităţii în procesul de producţie, metodele de investigare a acestor produse şi materiale vor fi incluse în reglementările în domeniul alimentar aplicabile.

(3) Documentele tehnice și mostrele experimentale ale tipurilor noi de produse alimentare și de materiale în contact cu produsele alimentare sînt supuse expertizei sanitare, expertizei sanitare veterinare şi, după caz, expertizei în cadrul organului responsabil de stabilirea cerinţelor, altele decît cele privind inofensivitatea şi ocrotirea sănătăţii omului, în vederea obţinerii avizelor respective. Documentele tehnice se aprobă de producător doar după autorizarea produselor alimentare noi sau a materialelor în contact cu produsele alimentare, la care se referă documentele respective.

(5) La fabricarea produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare se vor respecta prevederile reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile.

(51) Cantitatea contaminanţilor, a reziduurilor produselor de uz fitosanitar şi conţinutul de nitraţi din sau de pe produsele alimentare, precum şi din sau de pe hrana de origine vegetală şi animală pentru animale, nu trebuie să depăşească limitele stabilite în actele normative. În cazul în care cantitatea maximă de reziduuri pentru un anumit produs nu este stabilită, se ia în considerare limita prevăzută de Comisia Codex Alimentarius.

(6) La fabricarea produselor alimentare se va utiliza materia primă alimentară inofensivă care corespunde reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile. La obţinerea materiei prime alimentare se admite utilizarea aditivilor furajeri, stimulatorilor de creştere a animalelor (inclusiv a preparatelor hormonale), preparatelor veterinare, pesticidelor, fertilizanţilor sau altor produse pentru tratarea plantelor şi a solului, care au fost supuse expertizei de către autorităţile abilitate cu funcţii de control al lanţului alimentar, au fost estimate ca inofensive pentru om în anumite condiţii de utilizare şi au fost aprobate în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(7) Materia primă de origine animală poate fi folosită la fabricarea produselor alimentare numai după efectuarea expertizei sanitare veterinare şi obţinerea de către producător a certificatului de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care atestă corespunderea materiei prime de origine animală cerinţelor prevăzute de regulile şi normele sanitare veterinare.

(8) Aditivii alimentari utilizaţi la fabricarea produselor alimentare, substanţele nutritive utilizate ca fortifianţi, nutrimentele şi suplimentele alimentare, precum şi materialele în contact cu produsele alimentare nu trebuie să prezinte pericol pentru viaţa şi sănătatea omului. La fabricarea produselor alimentare destinate consumului uman pot fi folosiţi numai aditivii alimentari, substanţele nutritive utilizate ca fortifianţi, nutrimentele şi suplimentele alimentare, precum şi materialele în contact cu produsele alimentare, care au fost autorizate în modul stabilit de prezenta lege.

(9) Producătorul este obligat să sisteze imediat producerea produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare, neconforme reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile şi/sau periculoase, pe termenul necesar remedierii deficienţelor. În cazul imposibilităţii remedierii deficienţelor, producătorul este obligat să sisteze producerea şi distribuirea produselor şi materialelor menţionate, să le retragă din circuit, inclusiv de la cumpărători şi consumatori, şi să organizeze, în modul stabilit, expertiza lor şi utilizarea condiţionată sau nimicirea.

Art 13 Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №78 din 18.03.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului