Articolul 8 din Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova. Trasabilitatea

(1) Agenţii economici din sectorul alimentar vor asigura trasabilitatea produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare la toate etapele circuitului lor, a animalelor care produc produse alimentare sau care sînt folosite la fabricarea produselor alimentare, precum şi trasabilitatea oricăror substanţe care urmează a fi sau pot fi încorporate în produsele alimentare şi în materialele în contact cu produsele alimentare.

(2) Producătorii sectorului alimentar vor asigura etichetarea sau identificarea în mod adecvat a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare.

(3) Agenţii economici din sectorul alimentar vor asigura identificarea tuturor persoanelor care le furnizează materie primă alimentară, semipreparate, aditivi alimentari, produse alimentare sau orice substanţe care urmează a fi sau pot fi încorporate în produsele alimentare şi în materialele în contact cu produsele alimentare. În acest scop, ei trebuie să dispună de sisteme şi de proceduri care să permită punerea informaţiei în cauză la dispoziţia organelor de control şi supraveghere de stat, la solicitarea acestora.

(4) Agenţii economici din sectorul alimentar trebuie să dispună de sisteme şi de proceduri care să permită identificarea întreprinderilor cărora le-au fost furnizate produsele lor şi să pună informaţia în cauză la dispoziţia organelor de control şi supraveghere de stat, la solicitarea acestora.

(5) Produsele alimentare plasate sau susceptibile de a fi plasate pe piaţă trebuie să fie etichetate sau identificate în mod adecvat, prin intermediul documentelor sau al informaţiilor pertinente, pentru a facilita trasabilitatea lor conform reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile.

Art 8 Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №78 din 18.03.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului