Articolul 7 din Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova. Informaţia privind produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare

(1) Agenţii economici din sectorul alimentar sînt obligaţi să prezinte cumpărătorilor, consumatorilor şi organelor de control şi supraveghere de stat informaţia completă, veridică, precisă privind produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele alimentare, privind respectarea, la executarea operaţiunilor ce ţin de circuitul alimentar, a cerinţelor reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile.

(2) Organele de stat abilitate cu funcţii de control şi supraveghere a circuitului produselor alimentare şi materialelor în contact cu produsele alimentare vor asigura informarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a consumatorilor şi a agenţilor economici din sectorul alimentar referitor la inofensivitatea produselor alimentare şi materialelor în contact cu produsele alimentare, la cerinţele reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile privind circuitul produselor alimentare şi la respectarea lor, precum şi la măsurile luate în vederea neadmiterii plasării pe piaţă a produselor alimentare şi a materialelor în contact cu produsele alimentare care prezintă pericol pentru sănătatea omului.

Art 7 Legea Privind produsele alimentare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №78 din 18.03.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului