Articolul 155-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea cerințelor de prevenire a accidentelor majore care implică substanțe periculoase, precum și de limitare a consecințelor acestora asupra sănătății umane și asupra mediului

Încălcarea cerințelor de prevenire a accidentelor majore care implică substanțe periculoase, precum și de limitare a consecințelor acestora asupra sănătății umane și asupra mediului, prin:

a) nedesemnarea persoanei responsabile de managementul securității, starea bună și funcționarea inofensivă în modul stabilit și/sau nedeținerea de către această persoană a permisului de exercitare a atribuțiilor conexe securității industriale, îndeosebi la amplasamentele ce reprezintă pericole de accidente majore care implică substanțe periculoase;

b) nerespectarea condițiilor și măsurilor necesare, potrivit prevederilor legislației în vigoare, pentru a preveni accidentele majore și pentru a limita consecințele acestora asupra sănătății umane și asupra mediului;

c) neinformarea imediată a autorității administrației publice locale pe al cărei teritoriu se află amplasamentul, a Agenției de Mediu, a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică despre producerea unui accident major care implică substanțe periculoase;

d) netransmiterea de către operator în cel mult 3 zile după finalizarea lucrării către Agenția de Mediu, către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a informației cu privire la lucrările sau modificările efectuate la instalațiile tehnice, cu privire la modificarea unui proces ori a naturii, a formei fizice sau a cantității substanțelor periculoase utilizate în cadrul unui amplasament sau al unei zone de depozitare, care cad sub incidența Legii nr. 108/2020 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, și care pot avea consecințe semnificative în cazul producerii unei avarii, unui accident major ori pot determina reclasificarea unui amplasament de nivel inferior ca amplasament de nivel superior ori viceversa, precum și netransmiterea informațiilor actualizate o dată la 5 ani;

e) netransmiterea de către operator către Agenția de Mediu a raportului de securitate care să includă informațiile prevăzute de Legea nr. 108/2020 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase;

f) neinformarea publicului și/sau a persoanelor juridice învecinate privind riscurile pe care le presupune amplasamentul, obiectele de producție sau instalațiile tehnice (existente sau viitoare), privind depozitările de substanțe periculoase, inclusiv cele care cad sub incidența Legii nr. 108/2020 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, ori nefurnizarea informațiilor solicitate la cererea autorităților competente prevăzute la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 108/2020 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase

se sancționează cu amendă de la 40 la 80 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Art 155-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului