Articolul 221-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea legislaţiei privind asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloacele de transport în comun

(1) Neîndeplinirea şi nerespectarea normativelor în vigoare de amenajare şi de adaptare a mijloacelor de transport în comun auto, electric urban, aerian, naval şi feroviar pentru a asigura accesul şi folosirea acestora de către persoanele cu dizabilităţi

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 210 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere şi cu amendă de la 210 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Neasigurarea adaptării, rezervării şi semnalizării prin semnul internaţional a cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii în spaţiile de parcare de pe lîngă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate,

se sancţionează cu amendă de la 150 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere şi cu amendă de la 180 la 210 unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Art 221-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului