Articolul 475 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Deschiderea procedurii de revizuire

(1) Procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6 luni din momentul apariţiei unuia dintre temeiurile prevăzute la alin.(2).

(2) Revizuirea procesului contravenţional poate fi cerută dacă:

a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională;

b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă;

c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia contravenientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională;

d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;

e) prin hotărîre definitivă s-a stabilit că, la constatarea şi examinarea faptei contravenţionale şi la judecarea acestei cauze contravenţionale, s-au comis abuzuri ce constituie infracţiuni;

f) instanţa de judecată nu s-a expus asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei contravenientului ori instanţa de judecată s-a pronunţat în privinţa unui alt subiect de drept decît persoana care a săvîrşit fapta contravenţională;

g) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa de judecată nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel sancţionat este nevinovat ori a săvîrşit o altă contravenţie decît cea pentru care a fost sancţionat sau care dovedesc că persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului contravenţional este vinovată.

(3) Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului adresată instanței de judecată, conform competenței teritoriale a acestuia, sau a cererii contravenientului adresată instanţei care a judecat cauza/contestaţia. În cazul alin.(2) lit.d), procedura de revizuire se deschide la cererea Procurorului General sau a adjuncţilor lui.

(4) Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a datelor doveditoare.

(5) În procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii neexecutate.

(6) Cererea de revizuire se examinează în conformitate cu prevederile capitolului VII al cărţii a doua.

Art 475 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului