Articolul 293-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea legislaţiei cu privire la prestarea serviciilor de plată şi emiterea de monedă electronic

(1) Desfăşurarea activităţii de prestare a serviciilor de plată şi/sau de emitere a monedei electronice fără înregistrare sau fără licenţă, dacă licenţa este obligatorie, dacă aceste acţiuni au cauzat pagube persoanei fizice sau juridice ori statului sau dacă sînt însoţite de însuşirea unui venit,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

(2) Acceptarea (atragerea) depozitelor ori a altor fonduri rambursabile, în sensul Legii nr.202/2017 privind activitatea băncilor, de către societatea de plată, societatea emitentă de monedă electronică sau de către furnizorul de servicii poştale, acordarea creditelor legate de prestarea serviciilor de plată cu nerespectarea cerinţelor stipulate la art.25 alin.(3) şi art.88 alin.(1-1) din Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, precum şi fără licenţa corespunzătoare

se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

(3) Calcularea şi acordarea dobînzii sau a oricărui alt beneficiu legat de perioada în care emitentul de monedă electronică deţine moneda electronică, acordarea de împrumuturi (credite) din fondurile primite sau deţinute în scop de emitere a monedei electronice

se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

(4) Încălcarea de către prestatorul de servicii de plată a regulilor referitoare la transparenţa condiţiilor şi la cerinţele de informare privind serviciile de plată, prevăzute de legislaţia cu privire la serviciile de plată,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Încălcarea regulilor privind prestarea serviciilor de plată şi/sau privind emiterea monedei electronice, prevăzute la art. 50 alin. (1), (2), (5), art. 52 alin. (4), art. 53, art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) şi (2), art. 58 alin. (3), art. 59 alin. (1), (3), (4), (7), (8), art. 61, art. 62 alin. (6), art.63–67, art. 68 alin. (1), (3), (5), art.70 alin. (2)–(4), (6), (8)–(10) şi la art. 77 alin. (4) din Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică,

se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 210 unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Art 293-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului