Articolul 387 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Victima

(1) Este victimă persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale.

(2) Victima îşi realizează drepturile şi îşi execută obligaţiile personal ori prin reprezentanţi, în condiţiile legii. Dacă victima este un minor sau o persoană în stare de iresponsabilitate, drepturile ei sînt realizate de reprezentanţii săi legali în modul stabilit de prezentul cod.

(3) Victima are dreptul:

a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de către agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;

b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;

c) să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;

d) să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională;

e) să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;

e-1) să ia cunoştință de toate procesele-verbale ale acțiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea acestora sau includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal;

e-2) să ia cunoştință de materialele dosarului contravențional după încheierea acțiunilor agentului constatator întreprinse în vederea constatării faptei contravenționale şi după remiterea dosarului spre examinare şi să noteze orice informații din dosar;

f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal cu privire la contravenție, deciziile luate şi hotărîrile adoptate în cauza respectivă;

g) să i se elibereze, la solicitare scrisă sau verbală, copii de pe alte materiale decît cele indicate la lit.

e-2), cu respectarea regimului informațiilor care constituie secret de stat, bancar, comercial, al informațiilor oficiale cu acces limitat sau al datelor cu caracter personal. Copiile se eliberează contra unei plăți stabilite de către Guvern, care nu va depăşi cheltuielile suportate de către agentul constatator sau de către instanța de judecată pentru eliberarea acestora.

(4) Victima este prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase.

(5) Victima este obligată:

a) să se prezinte la citarea autorităţii competentă, să dea explicaţii la solicitarea acesteia;

b) să prezinte, la cererea autorităţii competentă, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;

c) să accepte, la cererea autorităţii competentă, a fi supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;

d) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competentă sau ale preşedintelui şedinţei de judecată.

(6) Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.

Art 387 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului