Articolul 326 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea prevederilor Legii cadastrului bunurilor immobile și a prevederilor imperative legate de publicitatea imobiliară din alte acte normative

(1) Încălcarea termenului stabilit pentru depunerea cererii de înregistrare a dreptului asupra bunurilor immobile

se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale.

(1-1) Neînregistrarea în termenul stabilit a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil în construcție la oficiile cadastrale teritoriale de către partea care asigură construcţia bunului imobil

se sancţionează cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(1-2) Neîndeplinirea obligației prevăzute de art.1293 alin. (4) din Codul civil nr. 1107/2002 privind înregistrarea arendei terenurilor agricole, încheiată pe un termen de până la 5 ani inclusiv, la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul

se sancționează cu amendă de la 6 la 12 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Neasigurarea accesului la bunul imobil pentru executarea de lucrări cadastrale

se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale.

(3) Neprezentarea documentelor ce servesc drept temei pentru efectuarea de înregistrări în registrul bunurilor imobile în conformitate cu legislaţia

se sancţionează cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale.

(4) Neprezentarea datelor cadastrale actualizate

se sancţionează cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale.

(5) Introducerea, modificarea şi radierea din registrul bunurilor imobile, cu încălcarea modului stabilit, a datelor cadastrale, difuzarea şi furnizarea lor fără aprobare

se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale.

(6) Furnizarea de date cadastrale în scopuri comerciale fără contract încheiat cu organul cadastral teritorial către persoane juridice care nu fac parte din sistemul organelor cadastrale

se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale.

Art 326 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului