Articolul 440-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Contravenţia flagrantă

(1) Contravenţia flagrantă este contravenţia descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să fie consumate.

(2) În cazul depistării contravenţiei flagrante, agentul constatator este obligat să întreprindă toate măsurile ce nu suferă amînare şi se impun în vederea constatării acesteia.

(3) Procesul contravenţional în cazul contravenţiei flagrante se consideră pornit din momentul descoperirii acesteia.

(4) Contravenţia flagrantă urmează a fi înregistrată, prin decizie privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării agentului constatator, cel tîrziu, în următoarea zi lucrătoare din momentul depistării. În acest caz, decizia privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării agentului constatator va conţine şi acţiunile procesuale efectuate pînă la înregistrare.

Art 440-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului