Articolul 451-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Examinarea faptei contravenţionale în baza constatărilor personale ale agentului constatator

(1) În cazul depistării unei fapte ce constituie contravenţie, agentul constatator nu încheie proces-verbal cu privire la contravenţie dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) contravenţia poate fi constatată în temeiul constatărilor personale ale agentului constatator şi nu necesită acumulare de probe;

b) persoana acceptă constatările agentului constatator, ca fiind suficiente pentru demonstrarea vinovăţiei, şi recunoaşte săvîrşirea contravenţiei;

c) examinarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii ţin de competenţa agentului constatator;

d) contravenţia nu este pasibilă de sancţiunea confiscării bunurilor în conformitate cu art.439-7.

(2) În cazul săvîrşirii contravenţiei de către un minor, procedura simplificată poate fi aplicată doar în condiţiile asistării acestuia de către reprezentantul său legal.

(3) În cazul tragerii la răspundere contravenţională în condiţiile alin.(1), agentul constatator va emite o decizie prin care va aplica o sancţiune egală cu o doime din minimumul sancţiunii sub formă de amendă prevăzută în partea specială a cărţii întîi.

Art 451-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului