Articolul 56-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea legislaţiei privind încadrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Eschivarea sau refuzul de a încheia contract de muncă cu o persoană cu dizabilităţi care dispune de recomandări privind plasarea în cîmpul muncii din partea instituţiei abilitate prin legislaţie

se sancţionează cu amendă de la 180 la 210 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Eschivarea sau refuzul de a repartiza locurile de muncă disponibile sau de a crea locuri noi de muncă pentru plasarea în cîmpul muncii a persoanelor care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă sau au căpătat o boală profesională, la angajatorul respectiv, în urma cărui fapt au fost recunoscute ca persoane cu dizabilităţi,

se sancţionează cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale.

(3) Eschivarea sau refuzul de a rezerva locuri de muncă şi de a angaja în cîmpul muncii persoane cu dizabilităţi în proporţie de cel puţin 5 la sută din numărul total al salariaţilor, pe parcursul unui an financiar, dacă, conform statelor de personal sunt 20 de salariaţi şi mai mult,

se sancţionează cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(4) Necomunicarea agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de către angajatori, în termenul stabilit de legislaţie, a informaţiei privind locurile de muncă rezervate pentru angajarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a informației privind angajările persoanelor cu dizabilităţi efectuate la locurile de muncă rezervate,

se sancţionează cu amendă de la 180 la 210 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Neîndeplinirea şi nerespectarea normativelor în vigoare privind integrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi prin amenajarea şi adaptarea rezonabilă a locurilor de muncă pentru a asigura accesul şi folosirea acestora de către persoanele cu dizabilităţi

se sancţionează cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Art 56-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului