Articolul 440 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Procesul de constatare a faptei contravenţionale şi atribuţiile agentului constatator

(1) Constatarea faptei contravenţionale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul constatator, de colectare şi de administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, deciziei privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării agentului constatator sau procesului-verbal cu privire la contravenţie, de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, a dosarului, după caz, funcționarului abilitat să examineze cauza contravențională, din cadrul autorității din care face parte agentul constatator, în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare.

(2) Agentul constatator este sesizat prin plîngere sau denunț ori se autosesizează cînd dispune de informații suficiente pentru a considera cu un grad înalt de probabilitate că este comisă o contravenție fie prin constatarea faptei contravenționale.

(3) În cel mult 15 zile de la data sesizării, agentul constatator este obligat să verifice sesizarea şi să întreprindă măsurile prevăzute de prezentul capitol.

(4) Procesul contravenţional se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul contravenţiilor prevăzute la art.69, 104107.

(4-1) Prin derogare de la prevederile alin. (1)–(3), în cazul în care faptele contravenţionale specificate la art. 96 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi la art. 97103, cu excepţia contravenţiei prevăzute la art. 97-1 alin.(2), au fost stabilite de către agentul constatator, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate despre cele constatate. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea abilitată conform Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării, nu depune plîngerea prealabilă, agentul constatator nu începe procesul contravenţional în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(4-2) Constatarea faptei contravenționale și începerea procesului contravențional în cadrul controlului de stat asupra activității de întreprinzător sau în urma acestuia de către agentul constatator care are atribuții de organ de control conform Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător se efectuează în limitele stabilite la art. 5-1 din legea menționată.

(5) Dacă la depistarea sau la examinarea cazului contravenţional se stabileşte competenţa unei alte autorități abilitate să constate contravenția sau să examineze cauza contravențională, procesul-verbal cu privire la contravenţie şi materialele acumulate se remit în aceeaşi zi conform competenţei.

(6) La solicitarea unor alţi agenţi constatatori, angajatul cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne este obligat să le acorde ajutor la constatarea contravenţiei.

Art 440 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului