Articolul 97-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Utilizarea ilegală a denumirilor specialităţilor tradiţionale garantate

Orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiuni,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

Art 97-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului