Articolul 76-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice

(1) Nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică stabilite de autoritățile competente,

se sancționează cu amendă de la 40 la 100 de unităţi convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 200 la 700 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(1-1) Săvârșirea repetată a aceleiași contravenții prevăzute la alin. (1) pe parcursul aceluiași an calendaristic de către o persoană sancționată anterior, printr-o hotărâre/decizie definitivă, pentru această contravenție

se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Prezentarea intenționată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fișei epidemiologice

se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice.

Art 76-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului