Articolul 196 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea regulilor şi normelor sanitar veterinare

(1) Încălcarea normelor sanitar-veterinare, a măsurilor sanitar-veterinare şi a indicaţiilor legale ale specialiştilor veterinari privind asigurarea ocrotirii sănătăţii animalelor, folosirea şi întreţinerea lor corectă, ocrotirea sănătăţii omului şi profilaxia antropozoonozelor, încălcarea altor exigenţe reglementate prin normele sanitar-veterinare şi a actelor normative în domeniul medicinei veterinare

se sancţionează cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 9 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Nerespectarea măsurilor de biosecuritate privind împrejmuirea, amenajarea, întreţinerea şi funcţionarea dezinfectoarelor, vestiarelor şi filtrelor-vestiar în exploataţii zootehnice, în locurile de aglomerare a animalelor şi în unităţile care produc, prelucrează, depozitează produse alimentare, precum şi dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea cu substanţe interzise, efectuarea acestor lucrări în alt mod decît cel stabilit de autoritatea veterinară competent

se sancţionează cu amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 9 la 18 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(3) Neamenajarea cimitirelor de animale, a gropilor Bekari, a crematoriilor sau a altor locuri de distrugere a cadavrelor de animale, a deşeurilor de origine animală sau nerespectarea condiţiilor de întreţinere şi de folosire a lor

se sancţionează cu amendă de pînă la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(4) Nerespectarea măsurilor de carantină în ce priveşte termenele şi condiţiile prevăzute de normele sanitar-veterinare, precum şi în cazul bolilor oficial notificabile incluse în lista publicată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor,

se sancţionează cu amendă de la 9 la 18 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(5) Scoaterea sau introducerea, fără acordul autorităţilor sanitar-veterinare competente ori cu încălcarea măsurilor stabilite de acestea, a unor animale, a unor produse şi materiale de orice fel, care pot fi contagioase, din sau în zonele ori obiectivele aflate în carantină

se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(6) Tăierea pentru consumul public a animalelor bolnave, suspectate de boli infectocontagioase sau parazitare, comercializarea cărnii şi a subproduselor obţinute în alte condiţii decît cele stabilite în actele normative ce reglementează normele sanitar-veterinare,

se sancţionează cu amendă de la 12 la 24 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(7) Omiterea anunțării autorității sanitar-veterinare competente şi a autorității administrației publice locale despre suspiciunea de îmbolnăvire a animalelor sau despre îmbolnăvirea acestora de o boală transmisibilă a animalelor, precum şi despre cazurile de sacrificări de necesitate sau de moarte a animalelor

se sancționează cu amendă de la 9 la 21 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(8) Refuzul sau împiedicarea de către proprietarii ori de către deținătorii de animale a sacrificării sau a uciderii animalelor bolnave ori suspecte de boli transmisibile ale animalelor, a distrugerii produselor şi subproduselor provenite de la acestea sau a altor obiecte contaminate, în scopul lichidării focarelor şi prevenirii difuzării bolilor transmisibile supuse măsurilor oficiale de declarare şi carantină

se sancționează cu amendă de la 9 la 21 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(9) Desfăşurarea activității sanitar-veterinare neautorizate ori fără certificate sanitar-veterinare cu privire la sănătatea animalelor, la inofensivitatea produselor alimentare, la mișcarea animalelor și transportarea produselor alimentare, la utilizarea metodelor şi a mijloacelor care pot influența starea animalelor, inofensivitatea produselor ori indemnitatea mediului, la utilizarea vehiculelor pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare

se sancționează cu amendă de la 20 la 60 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 50 la 100 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(10) Punerea la dispoziție pe piață a produselor alimentare care nu sînt conforme reglementărilor în domeniul alimentar

se sancționează cu amendă de la 9 la 18 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Eliberarea de către operatorii din domeniul alimentar a documentelor privind conformitatea calității, siguranța și igiena produselor alimentare, a produselor sau a subproduselor de origine animală destinate consumului uman fără buletin de analiză, eliberat de laboratorul propriu autorizat sau de alte laboratoare autorizate

se sancționează cu amendă de la 30 la 42 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 36 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 36 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(12) Încălcarea regulilor de import, de export sau de tranzit al animalelor

se sancționează cu amendă de la 18 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Desfășurarea activităților de producere, depozitare, distribuție, comercializare sau transport al hranei pentru animale în lipsa autorizației autorității competente stabilite în Nomenclatorul actelor permisive din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și/sau cu încălcarea normelor sanitar-veterinare și/sau fără documente care să ateste calitatea

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(14) Producerea furajelor cu conținut medicamentos prin utilizarea altor produse sau substanțe decât premixurile medicamentate ori utilizarea acestor furaje cu încălcarea Legii nr. 119/2018 cu privire la medicamentele de uz veterinar

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(15) Desfășurarea activităților în domeniul alimentar supuse înregistrării pentru siguranța alimentelor în lipsa certificatului de înregistrare oficială în domeniul siguranței alimentelor stabilit de Nomenclatorul actelor permisive din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Art 196 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului