Articolul 266-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină a regulilor privind publicarea pe pagina web oficială a informaţiilor oficiale

Nepublicarea, în termenul stabilit de legislație, a contractelor de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale), a anexelor şi a acordurilor adiţionale, a contractelor privind eliberarea medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală și a informației, pe fiecare contract, privind achitarea sumelor compensate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru anul precedent, a contractelor încheiate din mijloacele financiare, altele decât cele ale fondului pentru achitarea serviciilor medicale și farmaceutice, a raportului anual privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, a deciziilor Consiliului de administraţie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină pe pagina sa web oficială

se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Art 266-2 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului