Articolul 169-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Încălcarea normelor de desfăşurare a activităţii de către participanţii la piaţa produselor petroliere

Încălcarea de către participanţii la piaţa produselor petroliere a normelor de desfășurare a activității, stabilite în actele normative în domeniu, manifestată prin:

a) refuzul de a permite efectuarea controalelor, a verificărilor şi a inspecţiilor dispuse de autoritatea de reglementare şi control de stat în domeniul energeticii sau obstrucţionarea activității acestei autorităţi la efectuarea acestora;

b) neprezentarea în termen a datelor, a informaţiilor solicitate de autoritatea de reglementare şi control de stat în domeniul energeticii sau furnizarea de date şi informaţii incorecte sau incomplete;

c) depășirea preţurilor maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, stabilite de către autoritatea de reglementare şi control de stat în domeniul energeticii;

d) refuzul nejustificat al participanţilor la piaţa produselor petroliere de a vinde produse petroliere principale de tip standard consumatorilor sau vânzarea altor produse în lipsa produselor petroliere principale de tip standard;

e) neexecutarea în termen a măsurilor dispuse, prin decizii sau prin hotărâri, de autoritatea de reglementare şi control de stat în domeniul energeticii ori neîndeplinirea în termen a prevederilor prescripţiei privind lichidarea încălcărilor constatate de această autoritate;

f) practicarea fără licență, fără autorizație a genurilor de activitate licențiate, autorizate în conformitate cu actele normative care reglementează piața produselor petroliere sau delegarea atribuțiilor și a funcțiilor licențiate, autorizate către un terţ care nu deţine licenţă, autorizaţie pentru desfăşurarea genului de activitate respectiv;

g) nerespectarea altor condiţii stabilite în licenţele, în autorizaţiile eliberate pentru desfăşurarea activităţilor de pe piaţa produselor petroliere

se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 600 de unități convenţionale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 600 la 1200 de unități convenţionale aplicată persoanei juridice.


Art 169-1 Codul contravenţional al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 24.10.2008

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului