Articolul 45 din Legea Cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în Republica Moldova. Rezilierea contractului-cadru

(1) Utilizatorul serviciilor de plată poate rezilia unilateral contractul-cadru oricînd dacă părţile nu au convenit asupra unei perioade de preaviz. O astfel de perioadă nu poate depăşi o lună.

(2) Rezoluțiunea unilaterală a contractului-cadru nu implică niciun fel de penalități pentru utilizatorul serviciilor de plată, cu excepția cazului în care contractul-cadru a fost în vigoare mai puțin de 6 luni.

(3) În afară de cazul indicat la alin.(2), penalităţile sau alte plăţi pentru rezoluțiunea unilaterală a contractului de către utilizatorul serviciilor de plată trebuie să fie adecvate şi să corespundă costurilor reale ale prestatorului serviciilor de plată.

(4) În cazul în care se convine în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate rezilia unilateral un contract-cadru încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil ori în alt mod convenit de părţi (e-mail, sms etc.), cu cel puţin 2 luni înainte.

(5) Comisioanele percepute periodic pentru serviciile de plată sînt achitate de către utilizatorul serviciilor de plată doar proporţional cu perioada care precede rezoluțiunea contractului. În cazul în care comisioanele sînt plătite în avans, acestea sînt rambursate proporţional.

(6) Prevederile alin.(1)-(5) nu se aplică în cazul rezoluțiunii contractului-cadru în temeiul neexecutării obligaţiilor de către una dintre părţi.

Art 45 Legea Cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №114 din 18.05.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului