Articolul 77 din Legea Cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în Republica Moldova. Emiterea şi răscumpărarea monedei electronice

(1) Emitentul de monedă electronică emite moneda electronică la valoarea nominală, la primirea fondurilor. În cazul primirii fondurilor din străinătate în valută străină, emiterea monedei electronice se efectuează la valoarea nominală a echivalentului în lei moldovenești, utilizându-se cursul valutar al leului moldovenesc valabil la data primirii fondurilor, sau la valoarea nominală a fondurilor primite în valută străină.

(2) La cererea deținătorului monedei electronice, emitentul de monedă electronică răscumpără, în orice moment şi la valoarea lor nominală sau în echivalentul în lei moldovenești al valorii lor nominale în valută străină, valoarea monetară a monedei electronice pe care o deține, cu respectarea prevederilor art. 8.

(3) Contractul dintre emitentul de monedă electronică şi deţinătorul de monedă electronică prevede în mod clar şi detaliat condiţiile de răscumpărare, inclusiv orice comision aferent. Deţinătorul de monedă electronică se informează cu privire la aceste condiţii înainte de a încheia contractul sau a accepta oferta.

(4) Perceperea unui comision pentru răscumpărare se admite numai în cazul prevăzut expres în contractul menţionat la alin.(3) şi numai în una din următoarele situaţii:

a) cînd se solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului;

b) cînd contractul prevede o dată de încetare şi deţinătorul de monedă electronică a încetat contractul înaintea acestei date;

c) cînd se solicită răscumpărarea la mai mult de un an de la data încetării contractului.

(5) Orice comision perceput conform alin.(4) trebuie să fie proporţional şi stabilit în raport cu costurile reale suportate de emitentul de monedă electronică.

(6) În cazul în care se solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului, deţinătorul de monedă electronică poate cere răscumpărarea monedei electronice integral sau parţial.

(7) În cazul în care se solicită răscumpărarea de către deţinătorul de monedă electronică la data încetării contractului sau în termen de pînă la un an după încetarea contractului:

a) se răscumpără întreaga valoare monetară a monedei electronice deţinute; sau

b) societatea emitentă de monedă electronică răscumpără toate fondurile solicitate de deţinătorul de monedă electronică dacă societatea în cauză desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile enumerate la art.88 alin.(1) lit.d) şi nu se cunoaşte dinainte ce sumă din fonduri urmează să fie folosită ca monedă electronică.

(8) Indiferent de prevederile alin.(4)-(7), drepturile de răscumpărare ale persoanei, altei decît consumator, care acceptă moneda electronică se stabilesc în contractul încheiat între emitentul de monedă electronică şi persoana respectivă.

Art 77 Legea Cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №114 din 18.05.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului