Articolul 62 din Legea Privind procedura notarială în Republica Moldova. Acte de protest al cambiilor

(1) Notarul întocmeşte acte de protest de neacceptare, nedatare a acceptului şi neplată a cambiei în conformitate cu prevederile Legii cambiei nr. 1527/1993. Actele de protest al cambiilor se întocmesc de către notarul de la locul aflării debitorului. Locul unde urmează a fi efectuată plata se indică în cambie.

(2) Pentru întocmirea actului de protest de neplată a cambiei, notarului i se prezintă cambia și cererea posesorului în care se indică: denumirea completă şi sediul trasului, data scadenţei cambiei, suma cambiei, motivul protestării, locul de efectuare a cambiei. Posesorul cambiei are dreptul să solicite notarului eliberarea confirmării de primire a cambiei pentru protest.

(3) Primind cambia pentru protest, notarul verifică dacă aceasta corespunde legislaţiei, sub aspectul conţinutului şi al formei. Dacă cambia corespunde prevederilor legislaţiei, notarul solicită trasului plata, acceptarea sau datarea cambiei. Dacă trasul plăteşte, acceptă sau datează cambia, notarul nu întocmeşte actul de protest al cambiei, restituind-o posesorului.

(4) Dacă trasul refuză plata, acceptarea sau datarea cambiei, notarul întocmeşte actul de protest al cambiei, care se înregistrează în Registrul actelor notariale. Actul de protest se înscrie pe versoul cambiei sau pe o alonjă, care reprezintă un text ce completează conținutul cambiei, anexîndu-se la aceasta prin coasere. Actul de protest al cambiei se întocmeşte în 2 exemplare, dintre care un exemplar se păstrează în arhiva notarului cu copia cambiei protestate, iar al doilea exemplar se restituie posesorului cambiei.

Art 62 Legea Privind procedura notarială în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №246 din 15.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului