Articolul 15 din Legea Privind procedura notarială în Republica Moldova. Semnarea actelor notariale

(1) Actul notarial, inclusiv anexele care fac parte integrantă din actul respectiv, se semnează în faţa notarului de către părţi sau reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martori, traducători autorizați, interpreţi autorizați şi alte persoane, dacă este cerută prezenţa lor.

(2) Încuviinţarea reprezentantului legal pentru încheierea actului juridic se exprimă nemijlocit prin semnarea actului notarial de către reprezentant. În lipsa unuia dintre reprezentanţi, încuviinţarea celuilalt reprezentant, dacă este cerută de legislație, se exprimă printr-o declaraţie autentificată, cu indicarea tuturor condiţiilor esenţiale ale actului juridic.

(3) În cazul în care solicitantul actului notarial este analfabet, nevăzător sau din pricina dizabilității fizice, a bolii sau din alte cauze întemeiate nu poate semna personal actul, după ce a fost citit actul notarial şi a fost exprimat consimţămîntul la semnarea lui, acesta desemnează o altă persoană să semneze actul în numele său, consemnîndu-se acestea în girul notarial.

(4) În cazul în care solicitantul surd, mut sau surdomut este analfabet, la întocmirea actelor notariale este obligatorie prezenţa unui interpret autorizat al semnelor celor surzi, muţi ori surdomuţi, care va comunica solicitantului conţinutul înscrisului notarial şi îl va semna, consemnîndu-se acestea în girul notarial.

(5) În cazul în care solicitantul surd, mut sau surdomut este cărturar, el va depune o cerere scrisă prin care solicită întocmirea actului notarial. Solicitantul va semna personal înscrisul notarial după ce a citit conţinutul acestuia.

(6) Se interzice semnarea actului notarial pentru solicitantul surd, mut, surdomut, analfabet, sau participarea în calitate de interpret al solicitantului, sub sancţiunea nulităţii, de către persoana care:

a) este minoră sau persoana în privința căreia este insituită o măsură de ocrotire judiciară;

b) nu are discernămînt la momentul întocmirii actului;

c) este mută, surdă, surdomută, oarbă sau slab văzătoare;

d) este analfabetă;

e) este parte a actului notarial, reprezentantul solicitantului sau persoana pe numele căreia se întocmeşte actul notarial;

f) obţine un avantaj în rezultatul întocmirii actului;

g) este rudă sau afin în linie dreaptă sau în linie colaterală, pînă la gradul doi inclusiv, cu solicitantul actului notarial sau soţul/soția acestuia;

h) este rudă sau afin în linie dreaptă sau în linie colaterală, pînă la gradul doi inclusiv, cu notarul la care se întocmește actul notarial sau soţul/soția acestuia;

i) este angajată sau notar-stagiar în cadrul biroului notarului în care se întocmeşte actul notarial.

(7) Nu se admite trecerea semnăturilor părţilor actului notarial pe o foaie fără text.

(8) Notarul informează semnatarul despre interdicțiile prevăzute la alin. (6) și despre consecinţele necomunicării acestora, cu efectuarea menţiunilor respective de preîntîmpinare în girul notarial.

Art 15 Legea Privind procedura notarială în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №246 din 15.11.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului