Articolul 61 din Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova. Navlul pentru navlosirea navei fără echipaj

1) Navlositorul achită armatorului navlul în modul prevăzut în contractul de navlosire.

           (2) Navlositorul este privat de obligaţia de a achita navlul şi de a acoperi alte cheltuieli apărute ca urmare a exploatării navei pe timpul în care nava nu putea fi exploatată din culpa armatorului. În cazul în care nava nu a putut fi exploatată din culpa navlositorului, navlul se va achita integral conform prevederilor contractuale.

           (3) În caz de naufragiu al navei, navlul se achită integral, inclusiv pînă în ziua naufragiului. În cazul în care ziua naufragiului nu este cunoscută, aceasta se consideră ziua primirii ultimelor informaţii despre navă. 

           (4) În caz de restituire a navei armatorului peste termenul contractului, se achită taxa de întîrziere, calculată din cuantumul navlului prevăzut de contractul de navlosire sau din valoarea de piaţă a navlului, în situaţia în care aceasta depăşeşte cuantumul navlului indicat în contractul de navlosire.

           (5) În caz de întîrziere a achitării pe un termen mai mare de 15 zile, armatorul are dreptul, fără avizarea navlositorului, să recupereze nava, rezervîndu-şi dreptul de a revendica pagubele suportate.

           (6) Îmbunătăţirile aduse navei de către navlositor, care pot fi separate de navă fără să-i provoace deteriorări, pot fi ridicate de către navlositor la dorinţa acestuia.

Art 61 Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №176 din 12.07.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului