Articolul 63 din Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova. Contractul de transport de încărcături

(1) Prin contractul de transport de încărcături pe căile navigabile interne, transportatorul se obligă să transporte mărfurile încredinţate acestuia de către expeditorul încărcăturii în punctul de destinaţie şi să le remită destinatarului încărcăturii sau persoanei împuternicite pentru primirea încărcăturii, iar expeditorul se obligă să achite pentru aceasta taxa convenită. (2) Dovada încheierii contractului de transport de încărcături pe căile navigabile interne se face prin întocmirea conosamentului, cu eliberarea foii de expediţie şi a chitanţei de recepţie a mărfii pentru transportare. (3) Formele şi ordinea de completare a documentelor de transport se stabilesc de regulile de transport al încărcăturilor fiind obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice care efectuează transportarea încărcăturilor pe căile navigabile interne. (4) Contractul de transport de încărcături poate fi încheiat cu condiţia acordării pentru transportarea încărcăturii a navei în întregime sau a unei părţi din ea. În acest caz, navlositorul este învestit cu drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezenta lege pentru expeditorul încărcăturii.

Art 63 Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №176 din 12.07.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului