Articolul 82 din Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova. Transportarea încărcăturilor periculoase

(1) Încărcături periculoase se consideră mărfurile care, în virtutea proprietăţilor lor şi particularităţilor la transportare, transbordare şi păstrare, pot să provoace pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, să producă daune mediului sau să distrugă ori să deterioreze bunurile materiale. (2) Încărcăturile periculoase se transportă în conformitate cu regulile privind transportarea încărcăturilor periculoase prin intermediul transportului naval intern, aprobate în modul stabilit. (3) În caz de nominalizare incorectă în conosament a mărfurilor periculoase, a proprietăţilor lor, a indicaţiilor speciale sau a măsurilor de protecţie necesare la transportarea încărcăturilor periculoase sau în caz de expediere a încărcăturilor interzise spre transportare prin intermediul transportului naval intern, transportatorul are dreptul să ceară de la expeditorul încărcăturilor sau de la destinatarul încărcăturilor descărcarea pe cont propriu a încărcăturilor periculoase în orice moment şi în orice punct. În cazul în care expeditorul încărcăturilor ori destinatarul încărcăturilor refuză descărcarea încărcăturilor respective sau circumstanţele condiţionează descărcarea imediată a acestora, transportatorul are dreptul să distrugă sau să dezamorseze încărcătura respectivă fără repararea pierderilor cauzate prin aceasta expeditorului încărcăturilor sau destinatarului încărcăturilor. Navlul pentru transportarea încărcăturilor periculoase în cazurile menţionate în prezentul articol nu se restituie expeditorului încărcăturilor. În cazul în care navlul pentru transportarea unor asemenea încărcături nu s-a perceput în momentul transportării lor, transportatorul are dreptul să o perceapă în totalitate de la expeditorul încărcăturilor. Expeditorul încărcăturilor poartă răspundere faţă de transportator pentru daunele cauzate de încărcăturile respective. (4) În cazul în care mărfurile încărcate cu acordul transportatorului devin periculoase pentru navă, pentru alte încărcături sau pentru persoanele aflate la bord, transportatorul are dreptul să ceară de la expeditorul încărcăturilor sau de la destinatarul încărcăturilor descărcarea imediată a încărcăturilor respective sau, în funcţie de circumstanţe, să dezamorseze sau să distrugă asemenea încărcături fără repararea daunelor cauzate expeditorului sau destinatarului încărcăturii. Transportatorul are dreptul la o parte din navlu pentru transport, proporţional cu distanţa parcursă de fapt, avînd la bord încărcături de caracterul dat. (5) În cazurile în care se transportă încărcături periculoase care pot afecta starea mediului, expeditorul şi transportatorul poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat mediului în conformitate cu legislaţia.

Art 82 Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №176 din 12.07.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului