Articolul 96 din Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova. Drepturile şi obligaţiile pasagerului

(1) Pasagerul are dreptul: a) să procure tichet de călătorie de categorii diferite pentru călătoria spre oricare port indicat în orarul de circulaţie a navelor sau anunţat pe cursa de circulaţie a navei; b) să fie însoţit, gratuit, de un copil în vîrstă de pînă la 5 ani, dacă acesta nu ocupă un loc aparte, precum şi de copii în vîrstă de pînă la 10 ani, cu achitarea tarifului în conformitate cu înlesnirile prevăzute; c) să transporte gratuit bagajul de mînă (uşor transportabil şi care nu incomodează pe alţi pasageri, cu o lungime nu mai mare de 1,8 metri sau cu o lungime totală a perimetrului ce nu depăşeşte 2,6 metri), masa totală a căruia nu depăşeşte 36 kg, iar pentru navele rapide – 20 kg. Grija pentru integritatea bagajului de mînă este pusă pe seama pasagerului; d) să transmită bagajul spre transportare cu achitarea tarifului de transport al bagajului; e) să prelungească termenul de valabilitate a tichetului în caz de boală, confirmată printr-un certificat eliberat de instituţia medicală, pe termenul imposibilităţii de utilizare, sau să restituie tichetul cu rambursarea tarifului de călătorie; f) pînă la plecarea navei în orice timp, iar în timpul călătoriei în orice port de staţionare a navei, să rezilieze contractul de transport, să restituie tichetul, cu rambursarea tarifului de călătorie pentru distanţa neparcursă; g) să rezilieze contractul de transport în caz de întîrziere a plecării navei, cu rambursarea tarifului de călătorie. (2) Pasagerul este obligat să respecte regulile de folosire a navelor şi a obiectelor costiere de deservire a transportului de pasageri, aprobate de autoritatea centrală de specialitate.

Art 96 Legea Privind transportul naval intern al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №176 din 12.07.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului