Articolul 16 din Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova. Reperfectarea, suspendarea şi reluarea valabilităţii licenţei

(1) Reperfectarea licenței se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(2) Suspendarea licenţei poate fi efectuată direct de Agenţie, la cererea titularului de licenţă, prin adoptarea unei hotărîri în termen de 3 zile lucrătoare. În celelalte cazuri, licenţa poate fi suspendată prin hotărîrea Agenţiei, adoptată în baza unei hotărîri judecătoreşti emise în temeiul legii.

(3) În cazul în care se constată că titularul de licenţă nu şi-a îndeplinit obligaţiile, inclusiv cele prescrise de Agenție, ceea ce a condus la întreruperea furnizării energiei electrice către consumatori pe o perioadă mai mare decît cea stabilită pentru înlăturarea cauzelor motivate, fiind pusă în pericol securitatea naţională, viaţa şi sănătatea oamenilor, sau în cazul în care acţiunile ori inacţiunile titularului de licenţă conduc la încălcarea ordinii publice şi impun remedierea imediată a consecinţelor survenite, licenţa poate fi suspendată de către Agenţie, cu adresarea ei ulterioară în instanţa de judecată. Adresarea în instanţă trebuie să se facă în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea de către Agenţie a hotărîrii privind suspendarea licenței. În cazul nerespectării acestui termen, hotărîrea privind suspendarea licenţei devine nulă de drept. Hotărîrea Agenţiei privind suspendarea licenţei se aplică pînă la emiterea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Concomitent, Agenţia este în drept să aplice titularului de licenţă respectiv sancţiunea financiară stabilită la art. 95 alin. (1) lit. c).

(4) Drept temeiuri pentru suspendarea licenţei servesc:

a) cererea titularului de licenţă privind suspendarea licenţei;

b) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;

c) nerespectarea de către titularul de licenţă a prescripţiei privind lichidarea, în termenul stabilit de Agenţie, a încălcării condiţiilor de desfăşurare a activităţii licenţiate;

d) incapacitatea provizorie a titularului de licenţă de a desfăşura genul de activitate licenţiat conform prevederilor legii;

e) neefectuarea plăţii regulatorii în termenele stabilite de prezenta lege;

f) situaţia prevăzută la art. 28 alin. (6).

(5) În situaţiile menţionate la alin. (4) lit. b)–f), hotărîrea privind suspendarea licenţei se adoptă de Agenţie în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti şi este adusă la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării. În hotărîrea Agenţiei privind suspendarea licenţei se indică termenul concret de suspendare, care nu poate depăşi 3 luni.

(6) Pentru perioada suspendării licenţei pentru transportul energiei electrice, pentru distribuţia energiei electrice sau pentru operarea pieţei energiei electrice, precum şi pentru perioada suspendării licenţei furnizorului serviciului universal, furnizorului de ultimă opţiune și furnizorului central de energie electrică, Agenţia desemnează un nou titular de licenţă în cadrul obligaţiilor de serviciu public pentru desfăşurarea unuia dintre genurile de activitate menţionate în locul titularului căruia i-a fost suspendată licenţa. Întreprinderea electroenergetică a cărei licenţă a fost suspendată nu va împiedica în niciun mod activitatea titularului de licenţă desemnat, oferindu-i toate informaţiile şi documentele necesare pentru desfăşurarea activităţii.

(7) Titularul de licenţă este obligat să informeze în scris Agenţia despre înlăturarea circumstanţelor care au condus la suspendarea licenţei.

(8) Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe durata de suspendare a acesteia.

(9) Reluarea valabilităţii licenţei se efectuează în conformitate Legea nr. 160/2011privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. În cazul în care licenţa a fost suspendată în temeiul prevăzut la alin. (4) lit. a) din prezentul articol, iar titularul de licenţă nu a depus cerere privind reluarea valabilităţii licenţei, Agenţia adoptă hotărîrea privind reluarea valabilităţii licenţei cel tîrziu în ziua în care expiră termenul de suspendare a acesteia.

Art 16 Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №107 din 27.05.2016, versiune în vigoare din 25.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului