Articolul 85 din Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova. Promovarea şi monitorizarea concurenţei pe piaţa energiei electrice

(1) Agenţia asigură crearea condiţiilor necesare pentru o concurenţă efectivă pe piaţa energiei electrice şi pentru dezvoltarea acesteia, inclusiv prin promovarea, în actele sale normative de reglementare, a principiilor de echitate, transparenţă şi nediscriminare, monitorizează piaţa energiei electrice şi efectuează controale pentru depistarea în timp util a abuzurilor pe piaţa energiei electrice.

(2) Pentru îndeplinirea funcţiilor stabilite la alin. (1), Agenţia efectuează, cel puţin la fiecare doi ani, un studiu de piaţă, în baza rezultatelor căruia stabileşte măsurile necesare şi proporţionale pentru promovarea unei concurenţe eficiente pe piaţa energiei electrice şi, pe cale de consecinţă, pentru crearea premiselor necesare funcţionării eficiente a pieţei energiei electrice.

(3) Studiul de piaţă se efectuează în baza hotărîrii Agenţiei şi cuprinde următoarele: 

a) descrierea şi obiectul pieţei energiei electrice; 

b) evaluarea nivelului de eficienţă, de concurenţă, de lichiditate şi de transparenţă pe piaţa energiei electrice şi evaluarea cantitativă a concentraţiei pe piaţa energiei electrice, inclusiv prin aplicarea de indicatori de concentrare a pieţei stabiliţi în Regulile pieţei energiei electrice; 

c) indicii privind întreprinderile electroenergetice care deţin poziţie dominantă pe piaţa energiei electrice; 

d) concluziile studiului, care vor include rezultatele investigaţiilor și măsurile care trebuie luate pentru asigurarea unei concurenţe loiale pe piaţa energiei electrice.

(4) În legătură cu efectuarea studiului de piaţă, Agenţia iniţiază consultări publice în conformitate cu termenele şi condiţiile stipulate în Legea privind transparenţa în procesul decizional. Comentariile primite în timpul consultărilor publice se reflectă în raportul Agenţiei. 

(5) Orice studiu de piaţă iniţiat va fi efectuat în cel mai eficient mod, în termen de pînă la 4 luni de la data adoptării hotărîrii corespunzătoare de către Agenţie. În caz de necesitate, acest termen poate fi prelungit de Agenţie, în mod rezonabil şi justificat, pentru o perioadă de cel mult 4 luni. 

(6) Studiul de piaţă se finalizează prin adoptarea hotărîrii Agenţiei, în care sînt specificate rezultatele studiului efectuat şi măsurile dispuse în vederea funcţionării normale a pieţei şi dezvoltării concurenţei loiale pe piaţa energiei electrice, inclusiv în vederea organizării pieţei centralizate a energiei electrice şi creării operatorului pieţei energiei electrice.

(7) La cererea unui participant la piaţa energiei electrice sau la sesizarea unui organ central de specialitate al administraţiei publice, a unei alte autorităţi publice, Agenţia este în drept să iniţieze investigaţii pe piaţa energiei electrice. 

 (8) Investigaţia Agenţiei poate fi efectuată în termen de pînă la 4 luni, termen care poate fi prelungit, prin hotărîrea motivată a Agenţiei, pentru cel mult 4 luni. Rezultatele investigaţiei se reflectă într-o hotărîre a Agenţiei, care specifică circumstanţele constatate şi măsurile dispuse, inclusiv privind suspendarea sau retragerea licenţei unui participant la piaţa energiei electrice sau privind suspendarea temporară sau definitivă a participării acestuia pe piaţa energiei electrice. Dacă, în urma investigației, sînt depistate semne de încălcare a legislației concurențiale, Agenția comunică acest fapt Consiliului Concurenței. 

(9) Raportul Agenţiei privind evaluarea nivelului de concurenţă pe piaţa energiei electrice, precum şi hotărîrile privind investigaţiile efectuate pe piaţa energiei electrice se publică pe pagina web oficială a Agenţiei.

Art 85 Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №107 din 27.05.2016, versiune în vigoare din 25.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului