Articolul 25 din Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova. Operatorul sistemului de transport

(1) Transportul energiei electrice se efectuează de operatorul sistemului de transport în baza licenţei pentru transportul energiei electrice, eliberată de Agenţie în condiţiile legii.

(2) Operatorul sistemului de transport este organizat în calitate de întreprindere electroenergetică specializată şi independentă, cu statut de persoană juridică, certificată conform art. 27.

(3) Operatorul sistemului de transport îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentei legi, potrivit condiţiilor prevăzute în licenţa pentru transportul energiei electrice şi cu respectarea actelor normative de reglementare aprobate de Agenţie.

(4) La executarea funcţiilor şi a obligaţiilor sale, operatorul sistemului de transport este independent de orice întreprindere care desfăşoară activitatea de producere, de distribuţie sau de furnizare a energiei electrice şi nu poate deţine licenţa pentru producerea, distribuţia sau furnizarea energiei electrice, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 40 alin. (9).

(5) Independența operatorului sistemului de transport se asigură prin aplicarea unuia dintre următoarele modele:

a) modelul separării operatorului sistemului de transport, în condițiile stabilite la art. 26;

b) modelul operatorului de sistem independent, în condițiile stabilite la art. 26-1.

Art 25 Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №107 din 27.05.2016, versiune în vigoare din 25.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului