Articolul 48 din Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova. Proiectarea şi executarea instalaţiilor de racordare

(1) Proiectarea şi executarea instalaţiei de racordare, precum şi punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare a unui solicitant potenţial consumator final se efectuează de operatorul de sistem după achitarea de către solicitant a costului de proiectare şi a tarifului de racordare aprobat de Agenţie în condiţiile legii. Consumatorul final potenţial este în drept să angajeze un proiectant şi un electrician autorizat pentru proiectare şi, respectiv, pentru executarea instalaţiei de racordare. Aceste prevederi se indică în mod obligatoriu în avizul de racordare eliberat solicitantului de operatorul de sistem.

(2) În cazul în care pentru realizarea racordării este necesară întretăierea liniei electrice cu instalarea ulterioară de elemente de reţea, executarea instalaţiilor de racordare se efectuează de operatorul de sistem, iar cheltuielile aferente se suportă de solicitant.

(3) Termenul de executare a instalaţiei de racordare şi de punere sub tensiune a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică, după achitarea tarifului de racordare, nu va depăşi:

a) 10 zile lucrătoare, pentru racordarea instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă, cu condiţia că nu sînt necesare lucrări de terasament;

b) 40 de zile calendaristice, pentru celelalte cazuri de racordare a instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă;

c) 60 de zile calendaristice, pentru racordarea instalaţiei de utilizare la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune medie şi la reţelele electrice de tensiune înaltă.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), în cazul racordării specifice a instalaţiilor de utilizare la staţiile electrice de 35 kV sau 110 kV, precum şi la instalaţiile de 6 kV sau 10 kV, operatorul de sistem şi solicitantul sînt în drept să negocieze şi să stabilească alte termene de racordare.

(5) În cazul în care instalaţia de racordare este executată de electricieni autorizaţi, termenul de punere sub tensiune a instalaţiei de utilizare a solicitantului nu va depăşi 2 zile lucrătoare de la data admiterii în exploatare a instalaţiei de racordare şi achitării tarifului de punere sub tensiune.

(5-1) Prevederile alin. (1)–(5) se aplică și în cazul în care se solicită proiectarea și executarea instalației de racordare a centralei electrice care utilizează surse regenerabile de energie și care aparține solicitantului, destinată acoperirii consumului acestuia. În cazul în care potențialul consumator casnic solicită racordarea concomitentă a instalației de utilizare și a centralei electrice, destinată acoperirii consumului propriu de energie electrică, care utilizează surse regenerabile de energie, se realizează doar o singură instalație de racordare.

(6) Instalaţiile de racordare executate de operatorul de sistem devin proprietatea operatorului de sistem, care este responsabil de exploatarea, întreţinerea și modernizarea acestora. Instalaţiile de racordare executate de electricienii autorizaţi aparţin consumatorilor finali care sînt în drept să le transmită, cu titlu gratuit, în proprietatea operatorului de sistem în condiţiile stabilite la alin. (9).

(7) În cazul racordării locului de consum cu o putere contractată de cel mult 150 kW la reţeaua electrică de distribuţie de tensiune joasă şi medie, precum și în cazul racordării centralei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, destinată acoperirii consumului propriu de energie electrică, cu puterea instalată ce nu depășește puterea contractată de consum și care aparține unui consumator casnic, admiterea în exploatare a instalaţiei electrice se confirmă prin declaraţia electricianului autorizat, cu excepţia grădiniţelor, şcolilor, spitalelor, azilurilor de bătrîni, a orfelinatelor și a rețelelor de iluminat public, cazuri în care admiterea în exploatare se face de către organul supravegherii energetice de stat.

(8) În cazul racordării unei centrale electrice la rețeaua electrică, admiterea în exploatare a centralei electrice şi a instalaţiei de racordare se confirmă prin actul de corespundere, eliberat de organul supravegherii energetice de stat, cu excepția racordării centralei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, destinată acoperirii consumului propriu de energie electrică, cu puterea instalată ce nu depășește puterea contractată de consum și care aparține unui consumator casnic, caz în care admiterea în exploatare a centralei electrice de capacitate mică care produce din surse regenerabile este confirmată prin declarația electricianului autorizat.

(8-1) În cazurile admiterii în exploatare a instalațiilor și centralelor electrice de către organul supravegherii energetice de stat, actul de corespundere se emite în baza Regulamentului de admitere în exploatare a instalațiilor electrice aprobat de Agenție.

(9) Persoanele fizice şi persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care au în proprietate instalaţii electrice, linii electrice şi posturi de transformare sînt în drept să le transmită, cu titlu gratuit, în proprietatea operatorului de sistem. Operatorul sistemului de distribuţie este obligat să primească instalaţiile electrice transmise cu titlu gratuit cu condiţia efectuării de către proprietarul instalaţiilor electrice, liniilor electrice şi posturilor de transformare a lucrărilor necesare pentru a asigura corespunderea acestora cu cerinţele de securitate. Corespunderea reţelelor electrice ce urmează a fi transmise în proprietatea operatorului de sistem se atestă în baza actului de corespundere, eliberat proprietarului instalaţiilor electrice, liniilor electrice sau posturilor de transformare de către organul supravegherii energetice de stat. Activele dobîndite cu titlu gratuit nu se iau în considerare la calcularea bazei de active reglementate a operatorului de sistem, iar venitul obţinut în urma primirii, cu titlu gratuit, a liniilor şi staţiilor electrice menţionate se consideră venit neimpozabil.

(10) Procedura şi condiţiile de racordare la reţelele electrice de transport şi de distribuţie a instalaţiilor de utilizare ale utilizatorilor de sistem, inclusiv a centralelor electrice, se stabilesc în Regulamentul privind racordarea, elaborat de operatorul sistemului de transport care deţine licenţă pentru conducerea centralizată a sistemului electroenergetic în colaborare cu ceilalţi operatori de sistem. La elaborarea Regulamentului privind racordarea, operatorul sistemului de transport respectiv urmează să aplice prevederile art. 52. Regulamentul privind racordarea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, pe pagina web oficială a Agenţiei şi pe paginile electronice ale operatorilor de sistem.

Art 48 Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №107 din 27.05.2016, versiune în vigoare din 25.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului