Articolul 8 din Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova. Alte atribuții și drepturi ale Agenţiei

(1) Pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor sale, Agenţia:

a) controlează dacă titularii de licenţă respectă condiţiile stabilite pentru desfăşurarea activităţilor licenţiate şi prevederile prezentei legi, inclusiv cele privind drepturile consumatorilor finali şi calitatea serviciilor prestate;

b) controlează dacă participanţii la piaţa energiei electrice aplică în mod corect preţurile şi tarifele reglementate la energia electrică;

c) are acces la contabilitatea participanţilor la piaţa energiei electrice, solicită şi are acces la informaţia şi la documentele aferente activităţilor practicate conform licenţei, la informaţia şi documentele contabile, la informaţia şi la documentele care conţin informaţii ce constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, inclusiv de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, Serviciul Fiscal de Stat, organele vamale şi de la alte autorităţi publice, în legătură cu activitatea participanţilor la piaţa energiei electrice;

d) obţine, în condiţiile legii, de la participanţii la piaţa energiei electrice copii, extrase din documentele menţionate la lit. c), precum şi informaţii suplimentare necesare;

e) pune în aplicare principiul eficienţei maxime la cheltuieli minime la producerea, transportul, distribuţia, furnizarea energiei electrice în contextul obligaţiilor de serviciu public de furnizor al serviciului universal, de furnizor de ultimă opțiune, de furnizor central de energie electrică, precum şi la operarea pieţei energiei electrice;

f) impune întreprinderilor electroenergetice obligaţii de serviciu public în conformitate cu prezenta lege;

g) elaborează şi aprobă, în conformitate cu legea, metodologii, regulamente, alte acte normative de reglementare, care stabilesc drepturile şi obligaţiile producătorilor, operatorului sistemului de transport, operatorilor sistemelor de distribuţie, operatorului pieţei energiei electrice, ale furnizorilor şi consumatorilor;

h) adoptă hotărîri şi emite decizii în limitele competenţelor prevăzute de lege;

i) iniţiază şi desfăşoară consultări publice şi de cooperare în scopul colectării informaţiilor şi a propunerilor necesare pentru evaluarea soluţiilor şi pentru adoptarea de hotărîri şi decizii justificate, precum şi în scopul armonizării practicilor de reglementare conform planurilor naţionale de armonizare;

j) în contextul investigaţiilor pe piața energiei electrice, efectuează controale la participanţii pieţei energiei electrice, ia decizii şi pune în aplicare măsuri necesare pentru organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a pieţei energiei electrice şi pentru promovarea concurenţei loiale şi eficiente;

k) iniţiază investigaţii în contextul sesizărilor parvenite, inclusiv pentru soluţionarea neînţelegerilor dintre participanţii la piaţa energiei electrice;

l) înaintează prescripţii în cazul constatării încălcării de către participanţii la piaţa energiei electrice a prevederilor prezentei legi, ale Legii cu privire la energetică şi ale actelor normative de reglementare aprobate de Agenţie, adoptă hotărîri şi emite decizii privind lichidarea încălcărilor depistate;

m) sesizează Guvernul, în cazurile prevăzute la art. 15 alin. (8), în vederea realizării de către acesta a funcţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. f);

n) constată și examinează contravenții în sectorul electroenergetic, în modul și în cazurile prevăzute de prezenta lege și de Codul contravențional;

o) aplică sancţiuni financiare asupra întreprinderilor electroenergetice în modul şi în condiţiile stabilite la art. 94 şi 95;

p) participă la forurile şi la evenimentele internaţionale în domeniu;

q) colaborează cu autorităţile de reglementare din ţările părți ale Comunităţii Energetice, cu Comitetul de reglementare al Comunităţii Energetice şi cu Secretariatul Comunităţii Energetice.

(2) Agenţia efectuează la necesitate controale la participanții la piața energiei electrice şi stabileşte durata de timp necesară pentru efectuarea acestora, care, în funcţie de complexitatea controlului, nu poate depăşi 90 de zile calendaristice. Termenul de întocmire a actului de control şi de prezentare a acestuia participantului la piaţa energiei electrice supus controlului nu poate depăşi 30 de zile lucrătoare de la data încheierii controlului.

(3) Agenţia exercită și alte atribuții și drepturi stabilite în prezenta lege şi în Legea cu privire la energetică.

Art 8 Legea Cu privire la energia electrică în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №107 din 27.05.2016, versiune în vigoare din 25.05.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului