Articolul 50 din Legea Privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare în Republica Moldova. Iniţierea investigaţiei

(1) Dacă autoritatea de investigare este în posesia unor probe suficiente pentru a justifica iniţierea investigaţiei, aceasta:

           a) iniţiază investigaţia publicînd avizul respectiv în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Avizul va conţine un rezumat al informaţiei primite şi va prevedea că toate informaţiile utile trebuie comunicate autorităţii de investigare, va stabili termenele în care părţile interesate îşi pot face cunoscute, în scris, punctele lor de vedere sau pot cere să fie audiate conform alin.(3);

           b) începe investigaţia propriu-zisă.

           (2) Autoritatea de investigare va solicita informaţiile necesare, după opinia ei, şi, dacă va considera oportun, le va verifica la importatori, comercianţi, agenţi comerciali, producători, asociaţii şi organizaţii comerciale.

           Părţile interesate, ce şi-au prezentat punctul de vedere conform prevederilor alin.(1) lit.a), şi reprezentanţii ţării exportatoare vor putea, în baza unei cereri, lua cunoştinţă de toate informaţiile prezentate autorităţii de investigare în legătură cu investigaţia, cu excepţia documentelor interne perfectate de către autorităţile Republicii Moldova, cu condiţia că informaţiile sînt relevante pentru completarea dosarelor lor şi, nefiind confidenţiale în sensul art.53, se utilizează în cadrul investigaţiei. Părţile interesate pot să-şi expună punctele de vedere asupra acestor informaţii şi comentariile lor vor putea fi luate în considerare dacă vor fi suficient argumentate.

           (3) Autoritatea de investigare poate audia părţile interesate, în cazul în care ele au solicitat aceasta, în termenul fixat în avizul publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, demonstrînd că sînt realmente părţi interesate care vor fi afectate de rezultatele procedurii de investigare şi că există motive deosebite pentru a fi audiate.

           (4) Dacă informaţiile nu sînt prezentate în termenele stabilite de prezenta lege sau investigaţia este împiedicată substanţial, constatările pot fi făcute în temeiul faptelor disponibile. Dacă autoritatea de investigare va constata că oricare din părţile interesate a furnizat informaţii false sau care induc în eroare, acestea vor fi ignorate şi se vor utiliza faptele disponibile.

Art 50 Legea Privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №820 din 17.02.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului