Articolul 57 din Legea Privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare în Republica Moldova. Măsurile de salvgardare

(1) Dacă un produs este importat în Republica Moldova în cantităţi atît de mari şi/sau în astfel de condiţii încît cauzează un prejudiciu grav ramurii industriei naţionale sau creează pericol de astfel de prejudiciu, autoritatea de investigare, în scopul protecţiei interesului naţional, este în drept:

           a) să reducă perioada de valabilitate a documentelor de import, prevăzute la art.56, care vor fi confirmate după intrarea în vigoare a unei astfel de măsuri de salvgardare;

           b) să modifice regulile de import pentru produsele respective, condiţionînd introducerea acestor produse în circulaţie liberă cu acordarea unei autorizaţii de import, eliberate în condiţiile stabilite de autoritatea de investigare.

           Măsurile prevăzute la lit.a) şi b) vor intra în vigoare de îndată.

           (2) Măsurile stipulate la alin.(1) vor fi aplicate doar dacă ambele condiţii prevăzute în partea introductivă a acestui alineat sînt îndeplinite.

           (3) Dacă se vor stabili cote la import, se vor lua în considerare următorii factori:

           a) intenţia de a menţine pe o perioadă maximal posibilă fluxurile comerciale tradiţionale;

           b) volumul produselor exportate conform contractelor semnate pînă la intrarea în vigoare a măsurilor de salvgardare, cu condiţia că aceste contracte au fost aduse la cunoştinţă autorităţii de investigare;

           c) necesitatea de a evita periclitarea obiectivului urmărit prin introducerea cotelor.

           (4) Cota de import nu va fi stabilită sub nivelul mediu al importurilor din ultimii trei ani reprezentativi pentru care există date statistice, cu excepţia cazului cînd stabilirea unui alt nivel este necesară pentru prevenirea sau înlăturarea prejudiciului grav.

           (5) În cazul în care cota de import este divizată între ţările furnizoare, repartizarea ei va fi convenită cu ţările ce au un interes substanţial în livrarea produsului respectiv în Republica Moldova. Din aceste considerente cota va fi repartizată ţărilor furnizoare conform ponderii fiecăreia în importul produsului în cauză în Republica Moldova pe o perioadă reprezentativă de timp, luîndu-se în considerare factorii specifici ce afectează sau pot afecta comercializarea produsului respectiv.

           (6) După intrarea în vigoare a măsurilor de salvgardare prevăzute în prezentul articol, ele se aplică oricărui produs introdus în circulaţie liberă.

           (7) Măsurile de salvgardare nu vor împiedica, totuşi, introducerea în circulaţie liberă a produselor transportate către Republica Moldova dacă destinaţia acestor produse nu este schimbată şi dacă ele sînt într-adevăr însoţite de documentele de import prevăzute la art.55 şi 56.

Art 57 Legea Privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №820 din 17.02.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului