Articolul 37 din Legea Сomunicaţiilor electronice* în Republica Moldova

(1) Spectrul de frecvenţe radio este o resursă limitată aflată în proprietatea publică a statului, avînd o importantă valoare socială, culturală și economică.

(2) Reglementarea utilizării spectrului de frecvențe radio este dreptul exclusiv al statului şi se realizează în condiţiile legii, prin efectuarea unor măsuri economice, organizatorice şi tehnice menite să asigure gestionarea și utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio pentru necesităţile persoanelor fizice şi juridice, autorităţilor administraţiei publice, apărării, securităţii naţionale, asigurării ordinii publice şi să accelereze implementarea tehnologiilor noi de radiocomunicaţii.

(3) Planificarea strategică, coordonarea și armonizarea cu țările membre ale Conferinței Europene a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații și în cadrul altor organizații internaționale la care Republica Moldova este parte a modului de utilizare a resurselor de spectru radio sînt realizate de către organul central de specialitate. În acest scop, precum și în scopul optimizării utilizării resurselor de spectru radio și al evitării interferențelor dăunătoare, se ține seama de aspectele economice, de siguranță, de sănătate, de interes public, de libertate de exprimare, culturale, științifice, sociale și tehnice ale politicilor comunitare, precum și de diferitele interese ale comunităților de utilizatori ai acestor resurse limitate.

(4) Organul central de specialitate promovează armonizarea utilizării resurselor de spectru radio, ținînd cont de necesitatea de a asigura utilizarea efectivă și eficientă a acestora și în folosul consumatorului, prin realizarea unor economii de scară și prin interoperabilitatea serviciilor.

(5) Agenția realizează gestionarea eficientă a resurselor de spectru radio destinate rețelelor publice de comunicații electronice și serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(6) Gestionarea spectrului de frecvenţe radio în Republica Moldova se efectuează cu respectarea următoarelor principii:

a) atribuirea benzilor de frecvenţe radio în conformitate cu atribuirile internaţionale şi europene;

 b) asignarea canalelor şi frecvenţelor radio în conformitate cu Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe;

c) asignarea canalelor şi frecvenţelor radio conform licenţei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio sau a permisului tehnic, după caz;

d) utilizarea benzilor, canalelor şi frecvenţelor radio în baza licenţei sau a permisului tehnic;

e) asigurarea obiectivităţii, transparenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii;

f) neadmiterea tezaurizării resurselor de spectru radio.

Art 37 Legea Сomunicaţiilor electronice* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №241 din 15.11.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului