Articolul 7 din Legea Сomunicaţiilor electronice* în Republica Moldova

(1) Autoritatea care elaborează, promovează şi realizează politica Guvernului în domeniul comunicaţiilor electronice şi determină strategia de dezvoltare a domeniului respectiv este Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, creat în condiţiile legii, denumit în continuare organul central de specialitate.

(2) Organul central de specialitate elaborează strategia de realizare a politicii în domeniul comunicaţiilor electronice în baza următoarelor principii:

a) promovarea neutralităţii tehnologice;

b) promovarea utilizării transparente și eficiente a spectrului de frecvenţe radio cu utilizare neguvernamentală;

c) promovarea concurenţei efective, loiale şi echitabile în condiţiile legii; 

d) tratamentul egal al tuturor participanţilor de pe piaţă, indiferent de tipul de proprietate şi de capital;

e) crearea condiţiilor optime pentru activitatea de întreprinzător;

f) respectarea intereselor utilizatorilor finali.

(3) În acest scop, organul central de specialitate:

a) elaborează proiecte de acte normative în domeniul vizat şi oferă suport privind implementarea actelor respective;

b) asigură planificarea spectrului de frecvențe radio cu utilizare neguvernamentală, în limitele atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege; 

c) elaborează, coordonează implementarea și monitorizarea politicilor privind gestionarea domeniului de nivel superior .md;

d) colaborează cu organismele internaţionale de specialitate şi cu organele similare din alte state;

e) reprezintă Guvernul în organizaţiile internaţionale, în conformitate cu împuternicirile delegate;

f) coordonează activitatea internaţională în domeniul comunicaţiilor electronice;

g) utilizează posibilităţile de efectuare a sondajelor;

h) promovează serviciul universal;

i) aprobă Planul naţional de numerotare;

j) asigură evaluarea conformităţii echipamentelor de comunicaţii electronice;

k) - abrogată;

l)  - abrogată;

m)  - abrogată;

n)  - abrogată.

Art 7 Legea Сomunicaţiilor electronice* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №241 din 15.11.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului