Articolul 22 din Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova. Reguli de investire

(1) Cu respectarea principiilor de investire stabilite la art. 20, administratorul investeşte activele fondului de pensii, precum şi activele care acoperă provizioanele tehnice, în:

a) categoriile de active menţionate la art. 112 alin. (1) pct. 1), 2) și 3) din Legea nr. 171/2012 privind piața de capital – până la 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

b) valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare tranzacţionate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare sau în afara pieţei reglementate – până la 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

c) instrumente ale pieţei monetare, conturi curente şi conturi de depozit în lei la bănci licenţiate de Banca Naţionala a Moldovei – până la 40% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

d) valori mobiliare de stat emise de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, de statele membre ale Uniunii Europene – până la 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

e) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova sau din statele membre ale Uniunii Europene – până la 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

f) unități de fond și acțiuni emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi de organisme de plasament colectiv alternative – până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

g) valori mobiliare derivate stabilite la art. 112 alin. (1) pct. 6) din Legea nr. 171/2012 privind piața de capital – până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

h) obligațiuni şi alte valori mobiliare emise de state terțe – până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

i) obligațiuni şi alte valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate, emise de autoritățile locale din state terțe – până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

j) valori mobiliare emise de angajatorul care contribuie la fondul de pensii – până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii, iar dacă angajatorul aparține unui grup, investițiile în întreprinderi aparținând aceluiași grup ca și angajatorul nu trebuie să depășească 10% din portofoliul de active.

(2) Suplimentar prevederilor alin. (1), activele unui fond de pensii pot fi investite în imobile. Investițiile în imobile nu pot depăși 20% din valoarea activelor fondului de pensii.

(3) În cazul în care pentru efectuarea investiţiilor menţionate la alin. (1) este necesară obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale a Moldovei, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind reglementarea valutară, această autorizaţie urmează a fi obţinută până la efectuarea investiţiilor respective.

(4) În funcţie de natura emitentului, administratorul investește activele fondului de pensii cu respectarea următoarelor limite:

a) 5% – într-un singur emitent sau în fiecare categorie de active emise de acesta;

b) 10% – în activele unui grup de emitenţi şi ale persoanelor afiliate grupului.

(5) Limitele stabilite la alin. (4) nu se referă la investiţiile în valori mobiliare de stat şi în imobile.

(6) Administratorul poate să investească până la 30% din activele care acoperă provizioanele tehnice în active denominate în alte valute decât cele în care sunt exprimate pasivele sale.

(7) Restricțiile privind limitele de investiţii prevăzute de prezentul articol nu se aplică în termen de 18 luni de la data avizării constituirii fondului de pensii. În cazul în care un fond de pensii depășește limitele de investiții prevăzute de prezenta lege şi actele normative ale Comisiei Naţionale, acesta va fi obligat să ajusteze poziția activelor sale la cerințele prevăzute de prezenta lege și actele normative ale Comisiei Naţionale, ținând cont de interesele participanților, în termen de 12 luni.

(8) Comisia Naţională, prin deciziile sale, dacă aceasta se justifică din punct de vedere prudențial, poate micșora procentul maxim al activelor care pot fi investite în categoriile de active stabilite de prezentul articol. Alte prevederi cu privire la categoriile de active în care se va investi şi ponderea maximă a investiţiilor pentru fiecare categorie se stabilesc prin actele normative ale Comisiei Naţionale.

Art 22 Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №198 din 20.11.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului