Articolul 43 din Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova. Suspendarea și retragerea licenţei

(1) Suspendarea licenței se efectuează, în conformitate cu prezenta lege și actele normative ale Comisiei Naționale, în cazul în care persoana licenţiată:

a) nu a început să presteze serviciile ori să desfăşoare activităţile pentru care deţine licenţă în termen de un an de la primirea acesteia ori nu a desfășurat niciuna din activităţile indicate în licenţă în decursul a 6 luni;

b) nu a achitat taxa de eliberare a licenţei;

c) încalcă prevederile prezentei legi și ale actelor normative ale Comisiei Naţionale;

d) nu a stabilit provizioane tehnice suficiente privind întreaga activitate sau nu are suficiente active pentru a acoperi provizioanele tehnice, sau nu îndeplineşte alte cerinţe prudenţiale stabilite de prezenta lege şi actele normative ale Comisiei Naționale, sau există elemente care conduc la concluzia că administratorul nu mai poate garanta siguranţa activelor fondurilor de pensii și nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de participanţi;

e) intră sub incidența art. 41 alin. (5) lit. d) și e).

(2) Suspendarea licenţei are drept efect interzicerea înființării unor fonduri de pensii și/sau administrării unor fonduri de pensii nou-înființate, sau încheierii unor noi contracte individuale de aderare. Administratorul este obligat să asigure îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele încheiate anterior luării deciziei de suspendare a licenței.

(3) Decizia privind reluarea valabilității licenței se adoptă de către Comisia Națională după înlăturarea încălcărilor constatate ce au dus la suspendarea licenței.

(4) Retragerea licenței se efectuează, în conformitate cu prezenta lege, în cazul în care:

a) administratorul nu corespunde cerinţelor de licenţiere stabilite în prezenta lege sau renunță în mod expres la licență;

b) circumstanțele ce au dus la suspendarea licenţei nu au fost înlăturate în termenul stabilit;

c) licenţa a fost obţinută prin furnizarea de informaţii false sau prin alte acțiuni ilegale;

d) obligaţiile care rezultă din prezenta lege, din actele normative ale Comisiei Naţionale, din prospectul planului de pensii facultative sau din contractul de administrare fiduciară nu au fost executate de către administrator sau au fost executate necorespunzător;

e) deţinătorii direcţi şi indirecţi de acţiuni ale administratorului, inclusiv beneficiarii efectivi, nu respectă condiţiile prevăzute de legislație pentru asigurarea unei administrări corecte și prudente a admnistratorului sau a fondurilor de pensii ori nu permit efectuarea unei supravegheri eficiente;

f) administratorul se află în incapacitate de plată;

g) administratorul se reorganizează sau se lichidează ori este declarat insolvabil prin hotărârea instanţei judecătorești;

h) pentru entitățile prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. b) și c) a fost retrasă licența sau autorizația de către autoritățile competente în domeniu;

i) administratorul nu asigură protejarea în mod adecvat a intereselor participanţilor şi beneficiarilor.

(5) Retragerea licenței are drept efect transferul fondurilor de pensii către un alt administrator sau transferul activului personal al fiecărui participant la un alt fond de pensii desemnat de participant ori la un asigurător de viață, sau, în cazul imposibilității unui astfel de transfer, dizolvarea fondurilor de pensii.

(6) La retragerea licenței în conformitate cu prezenta lege, Comisia Națională supraveghează modul de executare a obligațiilor administratorului față de fondurile de pensii, inclusiv față de participanți, și este în drept să aplice măsurile stabilite de prezenta lege.

(7) Retragerea licenței se notifcă depozitarului.

(8) În cazul în care Comisia Naţională procedează la retragerea licenţei, administratorul este obligat să prezinte Comisiei Naţionale rapoartele specifice proprii și ale fondurilor de pensii administrate la data retragerii licenței, supuse auditului de către o entitate de audit.

(9) Retragerea licenţei la solicitarea administratorului are loc după prezentarea de către acesta a confirmării privind transferul fondurilor de pensii la un alt administrator sau transferul activului personal al fiecărui participant la un alt fond de pensii desemnat de participant ori la un asigurător de viață sau, în cazul lipsei deciziei participanţilor, la un fond indicat de Comisia Naţională, la care se anexează documentele justificative.

Art 43 Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №198 din 20.11.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului