Articolul 55 din Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova. Conținutul declarației de pensie

(1) Declarația de pensie conține cel puțin următoarele informații-cheie pentru participanţi:

a) datele personale ale participantului, inclusiv o indicație clară a vârstei legale de pensionare aplicabile, prevăzute în planul de pensii facultative;

b) denumirea și adresa administratorului, denumirea fondului de pensii la care participă;

c) dacă este cazul, informații cu privire la garanțiile complete sau parțiale oferite de fondul de pensii și, eventual, unde pot fi găsite informații suplimentare;

d) informații referitoare la proiecțiile privind pensia facultativă, ținând seama de vârsta de pensionare menționată la lit.a), precum și o declarație de declinare a responsabilității cu privire la faptul că proiecțiile pot diferi de valoarea finală a beneficiilor primite. În cazul în care proiecțiile privind pensia facultativă se bazează pe scenarii economice, aceste informații includ, de asemenea, un scenariu cu cea mai bună estimare și un scenariu nefavorabil, ținând seama de natura specifică a fondului de pensii;

e) informații referitoare la activul personal acumulat;

f) informații cu privire la contribuțiile plătite de participant și/sau de angajator, cel puțin pentru ultimele 12 luni;

g) o defalcare a taxelor și plăților deduse de administrator, cel puțin pentru ultimele 12 luni;

h) informații cu privire la nivelul de finanțare a fondului de pensii în ansamblu.

(2) Declarația de pensie precizează de unde și cum pot fi obținute informații suplimentare, printre care:

a) informații practice suplimentare cu privire la opțiunile de care dispun participanţii în cadrul fondului de pensii;

b) declaraţia privind principiile politicii de investiţii, rapoartele anuale ale administratorului și ale fondului de pensii;

c) dacă este cazul, informații privind ipotezele utilizate pentru sumele exprimate în anuități, în special în ceea ce privește rata anuității, tipul furnizorului și durata anuității;

d) pentru fondurile de pensii ocupaţionale, informații privind nivelul prestațiilor în cazul încetării contractului individual de muncă.

(3) Comisia Națională, prin actele sale normative, stabilește norme cu privire la formatul și conținutul declarației de pensie.

(4) Suplimentar la declarația de pensie, administratorul furnizează fiecărui participant, cu suficient timp înainte de vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) lit. a) sau la cererea participantului, informații despre opțiunile de plată a pensiilor facultative de care dispune.

Art 55 Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №198 din 20.11.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului