Articolul 31 din Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova. Atribuțiile și responsabilitățile consiliului

administratorului

(1) Consiliul administratorului îndeplineşte rolul de supraveghere şi monitorizare a procesului decizional al administratorului şi este responsabil de activitatea administratorului per ansamblu, inclusiv de soliditatea financiară a acestuia.

(2) Consiliul administratorului trebuie să definească şi să supravegheze implementarea unui cadru de gestionare a activităţii administratorului, care să asigure administrarea corectă şi prudentă a fondurilor de pensii, inclusiv separarea responsabilităţilor în cadrul administratorului şi prevenirea conflictelor de interese.

(3) Suplimentar cerințelor stabilite de Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, consiliul administratorului are următoarele atribuții:

a) organizează şi monitorizează sistemul de control intern al administratorului și sistemul de gestionare a riscurilor, aprobă politica de gestionare a riscurilor;

b) asigură monitorizarea aplicării documentelor interne ale administratorului şi executarea deciziilor Comisiei Naționale;

c) monitorizează şi evaluează periodic eficacitatea cadrului de gestionare a activităţii administratorului, inclusiv a sistemului de guvernanţă, şi adoptă măsurile adecvate pentru remedierea eventualelor deficienţe;

d) adoptă şi revizuieşte, cel puţin o dată la 3 ani, principiile generale ale politicii de remunerare şi este responsabil cu supravegherea implementării acesteia;

e) decide cu privire la înfiinţarea fondurilor de pensii, aprobă și pune în aplicare planurile de pensii facultative ale fondurilor de pensii gestionate; aprobă declaraţia privind politica de investiţii şi profilul de risc ale fondurilor de pensii gestionate;

f) supraveghează adecvarea procedurilor și eficacitatea auditului intern și aprobă rapoartele auditorului intern;

g) aprobă situaţiile financiare şi rapoartele specifice ale fondurilor de pensii;

h) supraveghează procesul de publicare și comunicare a informaţiilor către participanți;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii care decurg din prezenta lege sau actele normative ale Comisiei Naționale.

(4) Membrilor consiliului administratorului le revine răspunderea finală în ceea ce privește respectarea de către administrator a prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative ale Comisiei Naționale.

(5) Membrii consiliului administratorului răspund în mod solidar faţă de particpanţi pentru prejudiciile cauzate ca urmare a unor acțiuni, omisiuni și a neîndeplinirii obligațiilor lor, cu excepția cazului în care dovedesc că în îndeplinirea sarcinilor au acționat în mod profesionist şi onest.

Art 31 Legea Privind fondurile de pensii facultative în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №198 din 20.11.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului