Articolul 10 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Împrumuturi/credite comerciale

(1) Împrumuturile/creditele comerciale reprezintă:

a) împrumuturi/credite contractate în cadrul tranzacţiilor de comerţ cu mărfuri şi servicii la care participă un rezident (plăţi în avans, plăţi în rate pentru etape intermediare de execuţie sau plăţi la solicitarea furnizorilor de mărfuri/servicii, precum şi plăţi la un anumit termen de la livrarea mărfurilor/prestarea serviciilor);

b) finanţarea tranzacţiilor menţionate la lit.a), la care participă un rezident, prin acordarea împrumuturilor/creditelor de către bănci şi/sau organizaţii specializate în domeniul acordării împrumuturilor/creditelor;

c) operaţiuni de factoring care au la bază tranzacţiile menţionate la lit.a), la care participă un rezident.

(2) Împrumuturile/creditele comerciale pot fi:

a) pe termen scurt (ce nu depăşeşte un an);

b) pe termen mediu (mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani);

c) pe termen lung (mai mare de 5 ani).

(3) Împrumuturile/creditele comerciale se clasifică în cele acordate:

a) de către nerezidenţi în favoarea rezidenţilor;

b) de către rezidenţi în favoarea nerezidenţilor.

Art 10 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului