Articolul 44 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Particularităţile activităţii caselor de schimb valutar

(1) Suma minimă a aporturilor băneşti în capitalul social al casei de schimb valutar care vor constitui mijloacele băneşti circulante destinate efectuării operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice se stabileşte la valoarea de 500000 lei.

(2) În cazul deschiderii sucursalelor, casa de schimb valutar este obligată să asigure deţinerea mijloacelor băneşti circulante formate din aporturile băneşti în capitalul social la nivelul stabilit la alin.(1) pentru fiecare sucursală în parte. Mijloacele băneşti circulante menţionate se utilizează pentru asigurarea sucursalei, în scopul desfăşurării activităţii de schimb valutar în numerar cu persoane fizice.

(3) Introducerea aporturilor băneşti în capitalul social al casei de schimb valutar, inclusiv în cazul majorării capitalului social, se efectuează prin înregistrarea mijloacelor respective la conturile casei de schimb valutar/sucursalelor acesteia deschise la băncile licenţiate. Prevederea în cauză nu se aplică în cazul în care majorarea capitalului social al casei de schimb valutar se face din contul profitului obţinut de către aceasta.

(3-1) Documentele ce servesc drept dovadă a introducerii aporturilor băneşti în capitalul social al caselor de schimb valutar/majorării capitalului social se stabilesc de Banca Naţională a Moldovei.

(4) Pe parcursul activităţii sale, casa de schimb valutar este obligată să-şi menţină mijloacele băneşti circulante, formate din aporturile băneşti în capitalul social, la nivelul stabilit în alin.(1), cu respectarea, în cazul existenţei sucursalelor, a prevederilor alin.(2).

(4-1) Dotarea aparatelor de schimb valutar cu mijloace bănești se poate efectua din contul mijloacelor băneşti indicate la alin. (1) și/sau (2), în suma determinată de casa de schimb valutar.

(5) În timpul programului de lucru, casa de schimb valutar și sucursalele acesteia sunt obligate să dispună și să păstreze mijloacele bănești circulante, formate din aporturile bănești în capitalul social indicate la alin. (1) și (2), în încăperile acestora, în care se efectuează nemijlocit operaţiuni de schimb valutar, de asemenea în conturile lor deschise la bănci licenţiate şi/sau în aparatele de schimb valutar. Păstrarea, pe timpul programului de lucru, a mijloacelor băneşti respective în alte locuri (celule de tezaur bancare etc.) este interzisă.

(6) Dacă, ca urmare a activităţii sale, casa de schimb valutar suportă pierderi aferente fluctuaţiei cursului valutar, care duc la diminuarea mijloacelor circulante menţionate la alin.(4) sub nivelul stabilit, aceasta este obligată, în termen de 30 de zile calendaristice, să completeze aceste mijloace băneşti pînă la nivelul minim stabilit.

(7) – abrogat.

(8) – abrogat.

(9) Pe adresa casei de schimb valutar sau a sucursalei acesteia operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice pot fi efectuate prin unul sau mai multe ghişee. Pe o adresă pot fi instalate unul sau mai multe aparate de schimb valutar.

(10) Încăperea în care casa de schimb valutar efectuează, prin ghişee, operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice trebuie să corespundă cerinţelor minime stabilite de Banca Naţională a Moldovei. Cu astfel de încăperi trebuie să fie asigurate toate sucursalele casei de schimb valutar. Aceste încăperi nu pot fi utilizate de către o altă casă de schimb valutar pentru desfăşurarea activităţii sale. Încăperea casei de schimb valutar/sucursalei casei de schimb valutar, a cărei activitate a fost suspendată conform art. 42 alin. (7) și art. 65 alin. (1), nu poate fi utilizată pe perioada suspendării de o altă sucursală a casei de schimb valutar respective, de o altă casă de schimb valutar/sucursală a acesteia.


Art 44 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului