Articolul 70 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Dispoziţii finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 6 luni de la data publicării.

(2) Prezenta lege este compatibilă cu prevederile articolului 59 din capitolul 4 „Capitalurile şi plăţile” Titlul III „Libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor” partea a treia „Politicile Comunităţii” a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (versiunea consolidată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) C 321E, 29 decembrie 2006), precum şi cu prevederile Anexei I la Directiva Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (88/361/CEE) (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 178, 8 iulie 1988).

(3) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi:

1) Guvernul:

a) de comun acord cu Banca Naţională a Moldovei, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în corespundere cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în corespundere cu prezenta lege.

2) Banca Naţională a Moldovei va aduce actele sale normative în corespundere cu prezenta lege.

Art 70 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului